DNA cere control judiciar pentru fostul șef CFR, Mihai Necolaiciuc

| 21 iul, 15:46

DNA a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei măsura preventivă a controlului judiciar pentru Mihail Necolaiciuc, eliberat condiționat după ce a făcut nouă luni din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare pentru fraudarea CFR cu 2,7 milioane de euro.

Instanța judecă miercuri, la ora 11.00 solicitarea DNA.

Necolaiciuc mai este condamnat la 10 ani închisoare de prima instanță într-un alt dosar penal, cu un prejudiciu de 56,7 milioane euro. Acum, instanța judecă apelul, sentința urmând a fi  definitivă.

Dacă Necolaiciuc nu are nici o măsură preventivă care să îl împiedice să părăsească România, el poate fugi din țară, cum a mai făcut-o. Atunci,  a durat câțiva ani până să fie găsit în SUA și apoi extrădat.

Necolaiciuc a fost eliberat din penitenciar vineri, printr-o decizie definitivă a instanței care a considerat că poate fi eliberat înainte de termen. În timp ce era în penitenciar, instanța Tribunalului București a respins măsurile preventive pentru Necolaiciuc solicitate de DNA pe motiv că, fiind în penitenciar, nu are fugi.

În acest moment, Necolaiciuc fiind liber, poate să dispară din țară dacă instanța nu impune nici o interdicție. Mai ales că a mai făcut-o pentru a scăpa de răspunderea penală.

În cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea "Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor", care viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori. CFR a benefiicat de o finanțare de 34,3 milioane de euro, pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor.

Procurorii au arătat că, în perioada decembrie 2001 - ianuarie 2003, Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general al CN CFR SA şi Viorica Olăeru, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au folosit suma de 86.099.721.567 de lei vechi (aproximativ 2.754.728 euro), provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende etc).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ