UPDATE Parchetul General a trimis la DNA dosarul privind votul din diaspora

| 04 dec, 2014

Parchetul General a trimis joi către DNA dosarul în care se fac cercetări cu privire la modalitatea de organizare şi desfăşurare a votului în diaspora la alegerile prezidenţiale.

UPDATE 'La data de 4 decembrie 2014, constatând că faptele cu privire la care s-a început urmărirea penală sunt susceptibile de a fi încadrate şi în dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, norme care atrag competenţa de investigare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică a dispus declinarea cauzei în favoarea acestei structuri', precizează Parchetul General într-un comunicat de presă.

Parchetul afirmă că în acest dosar a fost începută urmărirea penală pe 18 noiembrie 2014, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, neglijenţa în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a solicitat de la Parchetul General dosarul in care au fost facute plangeri privind modul de desfasurare a votului din diaspora la alegerile prezidentiale., anunta Agerpres, care citeaza surse judiciare.

Potrivit surselor citate, solicitarea a fost facuta intrucat faptele vizate ar fi de competenta DNA.

Pe 20 noiembrie, Parchetul General a anuntat ca pe rolul Sectiei de urmarire penala si criminalistica se efectueaza cercetari intr-un dosar constituit ca urmare a conexarii a sase dosare penale ce vizeaza plangeri privind modul de desfasurare a votului din diaspora la alegerile prezidentiale.

Faptele sesizate priveau dispozitiile art. 297 Cod penal (abuzul in serviciu), art. 298 Cod penal (neglijenta in serviciu) si art. 385 Cod penal (impiedicarea exercitarii drepturilor electorale).

"Procurorii au dispus, la data de 18 noiembrie 2014, inceperea urmaririi penale cu privire la fapta, sesizarile formulate vizand persoane cu diferite functii sau functionari din cadrul institutiilor cu rol decident in ceea ce priveste organizarea si desfasurarea alegerilor", sustinea Parchetul General.

In aceeasi zi, procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, declara ca se fac cercetari in legatura cu organizarea alegerilor prezidentiale in diaspora, precizand ca s-au primit foarte multe sesizari.

Seful Ministerului Public preciza ca sesizarile sunt indreptate impotriva ministrilor care, in opinia petitionarilor, au avut atributii in organizarea alegerilor.

Procurorul general arata ca sesizarile sunt venite din partea diferitelor institutii, dar cele mai multe sunt din partea unor persoane si au fost trimise pe email, la care sunt anexate plangeri, inclusiv din diaspora.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ