Udrea şi Iohannis - două lansări, același scenariu

| 29 sep, 2014

În doar câteva zile va începe oficial campana electorală pentru prezidențiale și toată activitatea politică efervescentă implicată de aceasta. Weekend-ul ce tocmai a trecut a fost marcat de lansări peste lansări ale candidaților la prezidențiale, cei mai vizibili în spațiul public fiind Klaus Iohannis și Elena Udrea.

Sâmbătă, Piața Victoriei a fost practic blocată de lansarea candidatului ACL Klaus Iohannis, care probabil că a dorit să își înceapă campania cât mai cu pompă. Însă, primarul Sibiului a avut un discurs plictisitor și lipsit de mesaj, motiv pentru care mulți dintre participanții la miting au părut complet dezinteresați. Iohannis a promis de asemenea și un proiect, dar a precizat că îl va lansa luni. În schimb, a realizat din belșug atacuri mai mult sau mai puțin directe la adresa lui Victor Ponta, Iohannis arătând înspre clădirea Guvernului și declarând: “Cei de aici ne-au demonstrat că nu le pasă de oameni şi că nu au rezultate, au dezamăgit, dacă ai nişte valori, le ai oriunde, dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să ai valori şi nu o să crezi în nimic nici când eşti la Palatul Cotroceni”.

Citeşte şi: Cine este şeful de campanie al lui Klaus Iohannis? Răspuns: şeful de campanie al lui Traian Băsescu

Nici nu s-a depus bine praful după manifestarea electorală a ACL, că duminică a venit rândul Elenei Udrea să se dea în spectcol, candidata PMP la funcția supremă în stat alegând o altă manieră decât Iohannis. În loc să stea pe o scenă și mai apoi să facă o baie de mulțime,  Udrea a ales să se lanseze în campanie printr-un marș antiguvernamental care amintește de gestul similar făcut de PDL în vara lui 2012. De la marşul PMP, la care au fost prezenţi aproximativ patru mii de persoane, au lipsit fostul preşedinte al partidului Eugen Tomac, fostul candidat la preşedinţie Cristian Diaconescu, dar şi europarlamentarul PMP Cristian Preda.

Probabil pentru a nu se lăsa mai prejos decât Iohannis, și Udrea și-a construit discursul în jurul unor atacuri ieftine la adresa lui Victor Ponta. Despre actualul premier, fosta consilieră care speră să revină la Cotroceni a declarat că: "Victor Ponta îşi face petreceri de ziua lui de milioane de euro, iar copiii nu au abecedare în clasa I (...). Victor Ponta are cultul personalităţii, de ziua lui şi-a comandat cea mai mare petrecere, 100 mii de oameni au fost plăţiţi, aduşi". Apoi au urmat mai multe atacuri la adresa primului-ministru, încheiate apoteotic prin afirmația răstită conform căreia "Victor Ponta este premierul zero. Haideţi să vă spun: îl descopăr eu, Victor Ponta este agentul zero, zero, zero".

Citeşte şi: Elena Udrea în campanie electorală. Bea ţuică şi conduce tractorul

Privind comparativ discursurile celor doi candidați, devine evident că în loc să vină, asemenea lui Victor Ponta, cu o viziune coerentă despre cum ar trebui să arate România, Elena Udrea și Klaus Iohannis au ales să facă ce știu ei mai bine, adică să atace. Dacă în timpul lansării sale de pe Arena Națională Victor Ponta a vorbit despre un program și despre niște ținte, Klaus Iohannis și Elena Udrea s-au mărginit la a vorbi din nou despre cât de rău este actualul premier și partidul domniei sale și la a bloca timp de două zile traficul în zona centrală a Capitalei.

Elena Udrea și Klaus Iohannis speră să ajungă la Cotroceni, dar în schimb nu sunt în stare de lansări care să mobilizeze proprii membrii de partid și care, mai mult, pot avea efecte contrare cauzate de blocarea Capitalei. Cei doi nu demonstrează în final decât lipsa lor de viziune și modul ipocrit și conflictual în care au ales să se comporte în ajun de campanie.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ