Două mitinguri în fața Parlamentului. Unul impotriva PSD, unul pentru Klaus Iohannis

| 20 iun, 10:35

Două evenimente sunt anunțate miercuri, pe rețelele de socializare. Ambele ar urma să aibă loc în fata Palatului Parlamentului, începind cu ora 12.00, respectiv ora 14.00.

Primul miting se va desfasura sub titulatura "Ultimatum pentru PSD! Poporul are ultimul cuvant", iar cel de-al doilea are ca scop sustinerea presedintelui Klaus Iohannis.

”ULTIMATUM pentru DRAGNEA! PSD luati aminte, daca incepeti procedura de supendare a presedintelui, nu o sa mai aveti unde sa va ascundeti de poporul roman! V-am auzit pe toti ca mergeti pana la capat, de data asta poporul spune #panalacapat Noi avem ultimul cuvant! Pe 20 iunie, venim la CASA POPORULUI! Distribuiti pe grupuri si invitati prietenii #gata #luptam #panalacapat”, se arată pe pagina evenimentului.

Totodată, posibila suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis a stârnit valuri de comentarii pe internet. A fost lansată şi o primă iniţiativă pentru susţinerea şefului statului. Pe Facebook a apărut ideea unui protest în stradă, în seara de 20 iunie, în faţa Parlamentului.

Organizatorii afirmă că iniţiativa PSD-ALDE urmăreşte acelaşi scenariu prin care, în 2012, PSD și PNL l-au suspendat pe președintele de la acea vreme, Traian Băsescu. Evenimentul se numeşte "20 iunie, hai in strada! Vor suspendarea Presedintelui!"

Iată ce spun organizatorii:

Pe 20 IUNIE, incepand cu ora 14:00, haideti in fata Parlamentului Romaniei pentru a da un semnal de alarma fata de ceea ce pregateste PSD-ul: SUSPENDAREA Presedintelui Klaus Iohannis! Este imperios necesar ca pe 20 iunie sa fim la Parlament, pentru ca este foarte probabil sa il suspende pe Presedinte!

"PSD ar putea declanșa procedura de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis miercurea viitoare, pe 20 iunie, dată la care a fost convocată deja o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Ședința a fost aprobată miercuri dimineață de Birourile Permanente reunite. Potrivit surselor, ordinea de zi aprobată oficial ar putea fi suplimentată pe 20 iunie cu cererea de suspendare, la fel cum s-a întâmplat în 2012 la suspendarea lui Traian Băsescu în Parlament.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ