Dragnea: Buletinele de vot pentru alegerea preşedintelui PSD ne costă 2.000 de euro

| 04 oct, 17:11

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că buletinele de vot pentru alegerea preşedintelui partidului costă aproximativ 2.000 de euro, potrivit Agerpres.

"Cred că ne costă 2.000 de euro buletinele de vot şi cam atât, în rest pe membrii noştri nu îi plătim ca să stea în secţiile de vot", a precizat liderul interimar al PSD, duminică, întrebat cât ar costa alegerile interne din 11 octombrie.

El nu crede că vor fi închiriate săli pentru aceste alegeri.  Dragnea a precizat că procesul de votare va începe la 8,00 şi se va încheia la ora 20,00. 

"Am folosit această expresie pentru că au spus mulţi că în localităţile unde nu sunt sute de membri de partid pot fi 50, 60, procesul de votare se termină maxim până la ora 12,00, 13,00 şi nu vor să mai stea până seara târziu şi toate buletinele şi procesele verbale vor fi transmise la sediul organizaţiei judeţene, iar de acolo vor fi transmise la centru", a adăugat liderul PSD, care a participat la Conferinţa extraordinară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate. 

Liviu Dragnea declara sâmbătă că PSD are 530.840 de membri şi că au fost tipărite cu 10% mai multe buletine de vot faţă de acest număr pentru alegerea liderului partidului. 

Pe 11 octombrie, social-democraţii urmează să îşi aleagă preşedintele. 

În cursa pentru şefia formaţiunii a rămas doar Liviu Dragnea, după ce candidaturile lui Daniel Savu şi Şerban Nicolae au fost respinse de Comitetul Executiv Naţional al PSD. 

Pe 18 octombrie va fi aleasă echipa de conducere a PSD, în cadrul unui Congres extraordinar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ