Dragnea, despre votul de învestitură a Guvernului Cioloş: De la noi, 12 parlamentari au votat împotrivă

| 29 noi, 11:25

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la PRO TV, că 12 parlamentari social-democraţi au votat împotrivă la învestirea Guvernului Cioloş, el adăugând că nu vor exista consecinţe împotriva acestora, dar imaginea lor în partid "începe să se deterioreze", transmite Agerpres.

"De la noi, 12 parlamentari au votat împotrivă. Aşa au considerat de cuviinţă. Sunt colegi care au considerat că în astfel de momente nu mai este important partidul care i-a făcut parlamentari, ci poate e mai important să facă pe vedeta la televizor şi eu trebuie să votez împotrivă, pentru că aşa cred eu, sunt o personalitate", a precizat Dragnea. 

El a adăugat că atunci când s-au făcut listele USL, toţi cei vizaţi erau membri de partid şi susţineau linia partidului. 

"În situaţii de genul acesta, după ce a fost luată o decizie cu o majoritate zdrobitoare, totuşi, ţine de caracter. Tu, membru al unui partid pe care spui că îl respecţi şi datorită căruia ai ajuns parlamentar ca să poţi ieşi la televizor, ar trebui să respecţi această decizie", a comentat liderul PSD. 

Întrebat dacă vor exista consecinţe împotriva acestor parlamentari, el a răspuns iniţial negativ, adăugând însă că s-a deteriorat imaginea acestora în partid. "Nu, dar consecinţele deja sunt, imaginea lor în partid începe să se deterioreze şi va fi ceva natural", a mai spus Dragnea.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ