Dragnea: Oraşul Brezoi riscă să fie măturat de ape

| 31 iul, 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că a existat riscul ca oraşul Brezoi din judeţul Vâlcea să fie măturat de ape, dacă specialiştii de la Hidroelectrica şi de la Apele Române nu ar fi ţinut sub control barajul Brădişor.

'A fost un caz special la barajul de la Brădişor, la 20 de km în amonte de Brezoi în care dacă cei de la Apele Române şi cei de la Hidroelectrica nu lucrau împreună să găsească nivelul optim de deversare ca să şi reziste barajul, dar şi să ţină sub control nivelul debitului care merge în aval, oraşul Brezoi putea să fie măturat. N-am dat atunci informaţia şi nu voiam să panicăm, dar dacă am fi ajuns în situaţia în care constatam că acolo nu mai puteau fi ţinute lucrurile sub control, oraşul Brezoi ar fi putut fi evacuat', a declarat Dragnea într-un interviu pentru DC News.

Vicepremierul a mai anunţat că, la solicitarea primului ministru, se analizează posibilitatea schimbării legii care vizează asigurarea locuinţelor, în contextul în care multe dintre casele afectate de inundaţii nu erau asigurate.

'Şi dacă ar vrea să facă asigurări, nicio companie nu asigură o casă de paiantă.(..) Am vorbit cu prim ministrul care ne-a cerut să modificăm legea', a afirmat Dragnea.

În opinia sa, în cazul inundaţiilor din ultimele zile, 'cel mai important lucru a fost că sistemul de urgenţă a funcţionat' astfel încât aproape 1.000 de oameni au fost salvaţi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ