Dragnea: Premierul ne-a asigurat că bugetul pe 2016 va fi trimis în Parlament până pe 15 noiembrie

| 31 aug, 14:49

Premierul Victor Ponta a dat asigurări în cadrul BPN al PSD că până cel târziu la 15 noiembrie proiectul bugetului de stat pentru anul viitor va fi transmis în Parlament spre dezbatere şi adoptare, a declarat luni preşedintele interimar al social-democraţilor, Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

"De asemenea, despre buget am discutat. Premierul ne-a asigurat că, cel mai târziu până la 15 noiembrie, proiectul de lege pentru bugetul de anul viitor va fi trimis în Parlament în aşa fel încât atât noi, Coaliţia, cât şi colegii din Opoziţie să avem timp să lucrăm la acest proiect de lege extrem de important, ţinând cont şi de măsurile deja adoptate şi până acum", a declarat preşedintele interimar al PSD, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei BPN al partidului.

Dragnea a adăugat că, în urma discuţiei cu ministrul Muncii, Rovana Plumb, "pentru corelare, proiectul de lege al salarizării bugetarilor ar trebui să fie finalizat înainte de adoptarea Legii bugetului, pentru ca eventualele prevederi bugetare pentru anul viitor să fie cuprinse în Legea bugetului".

 

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 aug, 15:08
Daniel
Oferta
Pas cu pas, spre castiguri! Vino acum in echipa noastra si te vom indruma pas cu pas, cu mare atentie si grija, pentru ca tu sa inveti totul si sa castigi bani foarte repede! Avem mare nevoie de colaboratori harnici, seriosi si ambitiosi! Lasa prostiile si incepe sa castigi bani! E real si extrem de serios totul! Cere-ne mai multe detalii si informatii la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ