E.ON şi Engie propun stabilirea unui nou calendar de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie

| 13 mar, 15:31

Principalii furnizori de gaze pentru populaţie, E.ON România şi Engie România, propun autorităţilor stabilirea unui nou calendar de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie, în paralel cu implementarea unui sistem de protecţie a consumatorilor vulnerabili, potrivit reprezentanţilor celor două companii energetice.

Aceasta în contextul în care, potrivit OUG 114/2018, de la 1 aprilie preţul gazelor de producţie internă va fi plafonat la 68 de lei pe MWh, timp de trei ani.

"Întrebarea este ce se va întâmpla după ce OUG nu va mai fi aplicată. Acum preţul este 68 de lei pe MWh. Cum vom merge peste noapte de la 68 de lei la 130-140 de lei sau la cât va fi preţul de piaţă atunci? Este o problemă pentru noi. Am făcut o propunere pentru a încerca să facem o punte între preţul stabilit acum şi cel al pieţei", a spus Eric Stab, director general al Engie România, miercuri, într-o conferinţă pe teme de profil.

El a amintit că au mai existat în trecut calendare de acelaşi fel, care au fost agreate de autorităţi şi de toţi participanţii la piaţă.

"Mă refer la mecanisme din trecut, la calendare cu creşteri treptate. Am putea să facem din nou acest lucru, pentru ca atunci când schema va fi finalizată, să ajungem la preţul pieţei", a explicat şeful Engie România.

Stab a susţinut că, pe bursă, preţul gazelor ajunsese la 115-125 de lei la finele anului trecut, iar dacă nu s-ar fi luat măsura de plafonare preţul reglementat pentru populaţie ar fi trebuit să crească cu 25%. Aceasta după ce, anul trecut, Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) operase deja trei majorări, totalizând 22%.

"Eram în situaţia în care, dacă ar fi respectat metodologia, ANRE trebuia să facă o majorare consistentă de preţ şi atunci Guvernul a intervenit cu faimoasa OUG 114. Însă nu acesta era răspunsul adecvat pentru această problemă. Trebuia un mecanism prin care să fie protejaţi consumatorii vulnerabili", a adăugat Stab.

Opinia sa a fost susţinută şi de directorul de guvernanţă corporativă al E.ON România, Anca Dragu, prezentă la acelaşi eveniment.

"Liberalizarea pieţei trebuie să vină la pachet cu protejarea vulnerabililor. Trebuie identificate sursele de finanţare, iar mecanismul să fie simplu şi funcţional", a menţionat ea.

Potrivit lui Dragu, sistemul actual, în care toţi consumatorii casnici sunt protejaţi, îi favorizează pe cei bogaţi, care au case mari şi consumă mult gaz, dar plătesc acelaşi preţ ca şi cei cu venituri mici.

Ea a arătat că este de acord şi cu stabilirea unui nou calendar de dereglementare a preţurilor la consumatorii casnici.

"Pe termen lung, vrem o piaţă unde preţul este liber, o piaţă funcţională, o piaţă lichidă, iar acest lucru nu se poate face mâine, ci pe un orizont de timp, cu calendare de liberalizare şi cu anumite etape. Este singura soluţie", a mai spus reprezentanta E.ON România.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ