EBOLA. Încă o persoană infestată cu maladia. Cine este aceasta

| 03 oct, 2014

Un american, în vârstă de 33 de ani, care lucra în Liberia pentru canalul de televiziune NBC News a fost infectat cu virusul Ebola şi va fi repatriat în curând, a anunţat joi canalul de televiziune, relatează AFP.

'Bărbatul contaminat a fost recrutat marţi pentru a fi cel de-al doilea cameraman al corespondentului medical al NBC News, doctoriţa Nancy Snyderman' care a fost detaşată la Monrovia, în Liberia, cu alţi trei angajaţi ai NBC, potrivit site-ului canalului. 

Cameramanul ' a început miercuri să prezinte simptome, resimţind oboseală şi dureri. În urma unei testări de rutină s-a constatat că avea uşoară stare febrilă', a afirmat doctoriţa. 

Bărbatul s-a dus într-un centru de îngrijiri al organizaţiei Medici fără Frontiere (MSF) unde a fost supus joi unui test, al cărui rezultat a fost pozitiv. 

Acesta este al patrulea american care a fost infectat cu virusul Ebola în Liberia. Ceilalţi trei au fost infectaţi în timp ce lucrau în unităţi medicale pentru organizaţii de caritate. Un al cincilea american a fost infectat în Sierra Leone, dar nu s-a făcut nici o precizare privind identitatea sa. 
Identitatea cameramanului nu a fost dezvăluită, dar NBC a anunţat că 'lucra în Liberia de trei ani pe diferite proiecte'.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ