Ediția Sinteza zilei, în care Mihai Gâdea îl întreba pe Adrian Zglobiu despre sinucidere, nesancţionată de CNA

| 03 iun, 2014

Membrii CNA au respins marţi aplicarea unei somaţii postului de televiziune Antena 3, după mai mult de două ore de polemici asupra unei reclamaţii înaintate de Narcisa Iorga, membru al Consiliului, referitoare la emisiunea 'Sinteza Zilei' din 27 mai, în care a fost prezent în legătură directă Adrian Zglobiu, cel care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu în timpul vizitei acestuia la Constanţa.

 

Măsura somării a fost respinsă întrunind doar trei voturi favorabile şi fusese propusă de Valentin Jucan. Acesta a arătat că somaţia se baza pe art. 32 şi art. 41 alin. 1, lit. c din Codul audiovizualului, solicitând mai multe explicaţii reprezentantului postului despre demersul jurnalistic efectuat în această speţă.

Jucan a atras atenţia că reprezentanţii Antena 3 nu au cerut în prima zi de mediatizare a cazului punctul de vedere al Poliţiei sau Procuraturii.

'Am văzut numai declaraţii monosilabice din partea unui om supus unor traume. De ce nu aţi spus pe post că aţi contactat autorităţile şi că nu aţi primit răspuns, dacă aşa este?', a arătat el.

Narcisa Iorga a cerut sancţionarea postului de televiziune Antena 3 pentru încălcarea flagrantă a dispoziţiilor Legii Audiovizualului nr. 504/2002 şi Deciziei CNA nr. 220/2011, având în vedere modalitatea 'complet ilegală şi imorală' prin care moderatorul Mihai Gâdea a înţeles să desfăşoare emisiunea 'Sinteza zilei' amintită.

În opinia membrului Consiliului, în cadrul acestei emisiuni, moderatorul Mihai Gâdea a înţeles să prezinte o serie de informaţii nereale şi fapte neadevărate, a formulat opinii tendenţioase şi a emis judecăţi de valoare în scopul de a dezinforma în mod flagrant publicul larg.

'Prin întreaga sa prestaţie, care din păcate nu reprezintă o excepţie, moderatorul Mihai Gâdea a transformat platoul de televiziune într-un eşafodaj de execuţii publice, pentru adversarii puterii politice actuale, prin intermediul emisiunilor moderate de către acesta realizându-se un real asalt asupra Statului de Drept', a scris Iorga în sesizarea sa.

Iorga a reclamat că realizatorul Mihai Gâdea i-a adresat invitatului său, Adrian Zglobiu, omul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, întrebarea dacă i-ar fi trecut prin minte gânduri de sinucidere după ce a fost 'ameninţat' de organele statului, fapt ce denotă, în opinia sa, o 'exploatare' a stării afective a invitatului emisiunii.

'Consider că o persoană traumatizată de experienţa lui Adrian Zglobiu nu poate fi supusă unui asemenea tratament jurnalistic. O persoană traumatizată nu trebuie exploatată cu niciun scop, fie că e demers jurnalistic, politic sau de audienţă', a afirmat Narcisa Iorga în intervenţia sa la dezbaterea în plen a reclamaţiei.

Valentin Jucan a întrebat-o pe Mirela Bomboe de ce într-o emisiune trebuia să se adreseze o întrebare despre sinucidere unui om aflat într-o asemenea presiune mediatică?

Mirela Bomboe a susţinut în faţa membrilor CNA că faptele invocate în reclamaţie nu sunt justificate şi că toate cele semnalate sunt reglementate de alin. 2 din art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

'Ca atare, nu există nicio limitare la dreptul la opinie, nu trebuie să mă cenzurez când îmi exprim opinia supra unor fapte. Se spune în sesizare că o astfel de persoană nu îşi are dreptul într-un studiou de televiziune, lucru complet neadevărat. Este un demers jurnalistic perfect justificat, este un drept al unui cetăţean care are dreptul la un proces echitabil şi să îi fie respectate drepturile într-un stat de drept. El a sesizat aceste abuzuri şi a fost ameninţat, i s-au făcut presiuni. Acestea le-a declarat la mai multe posturi media', a afirmat Bomboe.

Ea a spus că s-a solicit punctul de vedere al procurorului de caz, dar nu a fost primit.

'Reporterii noştri au încercat să intervieveze toate persoanele implicate şi unele nu au vrut să se pronunţe, că era un caz de desfăşurare. (...) Au fost preşedinţi stropiţi cu cerneală, loviţi cu pantofi, este o formă de protest şi suscită mediatizarea. Această mediatizare l-a ajutat să primească un tratament corespunzător şi să fie preîntâmpinate abuzurile asupra sa', a completat reprezentanta postului.

Membrul CNA Radu Cristea a intervenit în apărarea postului Antena 3, susţinând că a fost 'o campanie, un serial pe teme religioase' între moderatorul Mihai Gâdea şi Adrian Zglobiu pe tema sinuciderii, cu scopul de a proteja acest om.

'Sigur că e un subiect de interes public, este vorba de un om hărţuit de instituţiile statului şi nu trebuie să ai mare cultură juridică să îţi dai seama de asta', a spus el.

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a susţinut la rândul său demersul jurnalistic şi nu a considerat că postul Antena 3 a încălcat prevederile legale ale audiovizualului.

Cristina Trepcea a afirmat că Adrian Zglobiu este un 'adult' care a participat la emisiune 'nu chinuit', ci de bună voie. 'Nu cred că a fost adus acolo cu arcanul', a spus Trepcea.

În emisiunea 'Sinteza Zilei' difuzată de postul Antena 3 în data de 27 mai, de la ora 21,42, a fost prezent în legătură directă Adrian Zglobiu, cel care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu în timpul vizitei sale la Constanţa.

Aceasta a fost a doua prezenţă a lui Zglobiu la 'Sinteza Zilei', după ediţia anterioară, din 26 mai. Titlurile vehiculate în emisiune au fost 'Ameninţat pentru că l-a ameninţat pe Băsescu' ,'Obligat să se interneze pentru că l-a scuipat pe Băsescu', 'Ameninţat pentru că l-a scuipat pe Băsescu'.

Întrebarea pusă de realizatorul Mihai Gâdea a fost de forma: 'Domnule Zglobiu, din momentul în care aţi fost ameninţat de organele statului, de cei din servicii, de cei de la protecţie şi pază, cum ne-aţi spus dumneavoastră, sau de deţinuţii din închisoare, că veţi fi aruncat în închisoarea de la Poarta Albă şi acolo veţi fi violat, v-au trecut prin minte gânduri de sinucidere sau ceva de felul acesta?'.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ