Elena Udrea rămâne în arest

| 05 mar, 13:55

Elena Udrea rămâne în arest în dosarul Gala Bute, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia Înaltei Curţi este definitivă. Elena Udrea nu a putut convinge instanţa că, dacă va fi eliberată din arestul poliţiei, nu va influenţa mersul anchetei, astfel că nu a fost transferată în arest la domiciliu.

Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile în dosarul gala Bute. Ea este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.

 

Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, se declara optimist la finalul şedinţei de judecată de joi dimineaţă, declarând că Udrea a reușit să aducă argumente pentru combaterea tuturor acuzațiilor care i se aduc.

"Argumentele în apărarea au fost numeroase; unul dintre acestea a fost că votul pe care Camera Deputaților l-a dat în data de 23 februarie a fost unul nelegal, pe de o parte, pe de altă parte probele care se aduc în sprijinul acuzațiilor se rezumă la denunțuri și aici vreau să fac o precizare foarte clară: atunci când spunem că în dosar nu există decât denunțuri ne referim strict la capătul de acuzare care i se aduce doamnei Udrea", a spus Striblea.

Întrebat despre cererea de confruntare dintre Elena Udrea și denunțători, avocatul a spus că procurorii puteau să ceară această probă chiar din oficiu, afirmând că este normal ca atunci când există două poziții într-un dosar să încerci să vezi cine spune adevărul.

"DNA a cerut în cadrul dosarului relații atât de la SPP, cât și de la Ministerul Dezvoltării; până acum nu avem cunoștință în mod oficial să fi primit vreun răspuns, totuși am convingerea că dacă acest răspuns era în favoarea procurorilor, s-ar fi găsit la dosar", a arătat Marius Striblea, întrebat despre valiza cu bani care ar fi fost înmânată Elenei Udrea în sediul ministerului.

Avocatul a mai spus că Elena Udrea a dorit foarte mult să combată acuzațiile pe care Parchetul le-a adus în dosar și și-a exprimat convingerea că a reușit, punctual, să anihileze toate acuzațiile DNA folosind argumente.

Citeşte şi: S-au înmulţit ATACURILE împotriva DNA şi a justiţiei. Cazuri notorii: New York Times, Hurezeanu, Ridzi, Udrea, Diaconescu

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 mar, 10:09
mihail30
Cea mai accesibila oferta de lucru !!!
Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ