Elena Udrea şi Alina Bica, ARESTATE preventiv. Autorităţile române au două luni să obţină extrădarea

| 05 oct, 09:56

Elena Udrea și Alina Bica au primit mandate de arestare pentru următoarele două luni. Decizia a fost luată de instanța din San Jose, după ce acestea au ajuns în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Astfel, în cele două luni, va fi analizată documentația privind cererile de extrădare depuse de autoritățile române. Extrădarea nu e împiedicată de faptul că Elena Udrea are un copil născut în Costa Rica, a declarat şeful Interpol Costa Rica.

Şeful Interpol Costa Rica a oferit, joi seară, într-o conferinţă de presă, detalii despre modul în care au fost reţinute Elena Udrea şi Alina Bica, dar şi despre statutul acestora.

"Am realizat capturarea a două cetățene de naționalitate română care se aflau în țara noastră. Ambele au un ordin de urmărire internațional pentru a fi extrădate în România, emis de Interpol București. Ambele persoane au fost transferate ieri în celula Organismului de Investigații Judiciare. În acest moment, se află în arest preventiv pentru două luni în centrul penal, așteptând ca procesul de extrădare să decurgă în mod corespunzător. Desigur, de obicei, după ce intră în detenție, Guvernul care a cerut extrădarea are două luni pentru a realiza toate procedurile necesare. De asemenea, persoanele încarcerate au dreptul să facă recurs. Ele au intrat în februarie anul acesta în mod legal în țara noastră. Am înțeles că au făcut o cerere de refugiere, a cărei soluționare va trebui să o așteptăm, pentru a vedea dacă într-adevăr se poate realiza procesul de extrădare. A avea un copil nu este un obstacol pentru ca procesul de extrădare să fie dus la final, cel puțin până în acest moment", a declarat Gustavo Chinchillas, şeful Interpol Costa Rica.

"Elena Udrea are un ordin de reţinere internaţională pentru mită şi abuz în serviciu. (...) Alina Bica are o notă roşie în baza Interpol. Pe Alina Bica au acuzat-o de corupţie. La un moment dat, Alina Bica a fost şefa DIICOT în România. Ambele au fost reţinute la noi, sunt în detenţie preventivă, se aşteaptă ca procesul de extrădare să fie pus în aplicare imediat", a mai spus şeful Interpol Costa Rica, citat de news.ro.

Potrivit acestuia, odată ce au fost reţinute, "Guvernul are două luni să facă tot procesul".

"Persoanele care sunt reţinute acum au şi câteva avantaje pe care le pot folosi pentru ca acest proces să nu fie dus la sfârşit. Sunt reţinite într-un centru penal al Ministerului Justiţiei pentru că în momentul de faţă statutul lor este de persoane care urmează să fie extrădate. Ele au intrat în februarie legal în ţara noastră, avem o solicitare de exil din partea lor, vom vedea cum se va duce la capăt procesul de deportare", a mai spus şeful Interpol Costa Rica.

Potrivit acestuia, "dacă o persoană are şi un copil în această ţară nu este un impediment pentru a duce până la capăt procesul de extrădare".

Avocatul din România al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, spunea, joi dimineață, că șansele de extrădare ale fosrtului ministru sunt zero, în condițiile în care copilul acesteia este cetățean costarican. Totoată., Alina Bica ar putea și ea să scape de extrădare, deoarece este acuzată de o faptă care în legislația de acolo nu are corespondent.

"E posibil să putem vorbi despre o măsură preventivă pe perioada soluționării de extrădare, dar sperăm să fie o măsură temporară. După opinia mea, care e o opinie personală, șansele sunt zero (nr: de extrădare)", a declarat Veronel Rădulescu, apărătorul Elenei Udrea.

Între timp, publicația Diario Extra prezintă noi informații despre reţinerea Elenei Udrea şi a Alinei Bica. Aceasta a avut loc în zona Sabana Oeste, din San Jose, în faţa unei cafenele celebre. Cele două au fost reţinute de agenţi Interpol însoţiţi de membri ai Direcţiei pentru Informaţii şi Securitate din Costa Rica, potrivit Diario Extra.

"După acţiuni de investigare şi monitorizare, două femei în vârstă de 44 de ani, ambele românce, date în urmărire de autorităţile române, au fost reţinute miercuri. Una dintre cele două femei, cu numele Udrea, era vizată de o alertă roşie de notificare a Interpol, pentru infracţiuni referitoare la corupţie şi abuz în serviciu, în baza unui mandat emis de Interpol Bucureşti", anunţă Biroul pentru investigaţii judiciare din Costa Rica.

Publicația oferă și o nouă fotografie, care o arată pe Elena Udrea lângă mașina ofițerilor, alături de iubitul ei și copilul nou-născut care este într-un cărucior.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ