Curtea Supremă a decis: Plicul cu BANI la medic, INTERZIS. De ce poţi fi ACUZAT

| 07 aug, 08:38

Medicii sunt considerati functionari publici, iar Inalta Curte de Casatie si Justitie a luat o decizie, potrivit careia doctorii din sistemul public de sanatate nu au voie sa primeasca plati suplimentare sau donatii din partea pacientilor.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a decis că nicio persoană nu ar trebuie să vină cu vreo atenţie la medicii care lucreaza în sistemul de stat, în urma unui caz în care un medic, acuzat că a luat şpagă, a arătat că mita primită este de fapt o donaţie, făcând trimitere la un articol de lege privind faptul că medicii pot primi donaţii.

În plus, ÎCCJ a corelat luarea de mită cu darea de mită, aşadar pacienţii trebuie să fie atenţi pentru că şi ei pot avea dosare penale în urma micilor atenţii date medicilor.

Infracţiunea de luare de mită se pedepseşte cu până la 10 ani de închisoare.

Ce prevede decizia Curții Supreme

Hotararea a fost pronunțată pe 4 iunie 2015 si a fost publicata in Monitorul Oficial pe 5 august, data de la care a devenit obligatorie. "Fapta medicului angajat cu contract de munca intr-o unitate spitaliceasca din sistemul public de sanatate, care are calitatea de functionar public, in acceptiunea dispozitiilor art. 175 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul penal, de a primi plati suplimentare sau donatii de la pacienti, in conditiile art. 34 alin. 2 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege avand ca urmare incidenta dispozitiilor art. 21 alin. 1 teza I-a din C. pen", se arata in decizia pronuntata de Inalta Curte.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 aug, 15:49
georgeta
munca la domiciliu
Oportunitate cu totul provocatoare!
Valorifica-ti timpul liber si castiga bani de acasa. Ai nevoie de calculator conectat la internet, timp liber, vointa si rabdare. Nu necesita experienta Veti pimi 12 cursuri prin email iar la sfarsitul acestor cursuri puteti continua sau va puteti retrage . Tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea oferita.
Pentru detalii mai multe, la adresa de email : getisof@gmail.com

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ