Eveniment inedit de promovare a României în Parlamentul European

| 23 sep, 16:19

Creatori români celebri din zona online, precum Mikey Hash, Creative Monkeyz sau JamilaCuisine, au participat, marți, la expoziția „În culise cu creatorii Europei" organizată în Parlamentul European de la Bruxelles de către eurodeputatul român Victor Negrescu.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența Președintelui Google Europa, Matt Brittin, care a participat pentru a cunoaște potențialul creativ al românilor, potrivit unui comunicat de presă. La expoziție au luat parte, de asemenea, creatori digitali faimoși din Germania, Franța, Spania, Polonia, dar și din alte țări, precum și mai mulți membri ai Parlamentului European.

Victor Negrescu, actualul deținător al titlului „Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală și Internet", le-a mulțumit creatorilor digitali români prezenți la expoziție pentru că au demonstrat, prin succesul lor, că România a reușit să valorifice Internetul drept un motor de inovare și dezvoltare și să devină un exemplu pentru alte țări. Acesta le-a mulțumit, de asemenea, tuturor participanților, președintelui Google Europa și colegilor din rețeaua de europarlamentari sub 40 de ani (EU40) pentru sprijinul acordat în organizarea expoziției internaționale.

„Am organizat această expoziție pentru a ne asigura că auzim vocile și poveștile dumneavoastră, ale inovatorilor digitali din Europa și din țara mea, România, să învățăm și să ne inspirăm din ele. Vreau să facem tot ce putem aici, la Bruxelles, pentru a crea un mediu favorabil pentru voi – să ne asigurăm că puteți crește cât mai mult și transforma UE într-un lider mondial în domeniul digital. Este timpul, atât pentru scena politică, cât și pentru societatea europeană, să ne înțelegem potențialul sectorului digital și să profităm de acesta pentru a ne dezvolta și crea noi locuri de muncă.

M-am născut într-o lume în care majoritatea locuitorilor planetei nu folosiseră niciodată un telefon. Astăzi, există mai multe dispozitive mobile în lume decât oameni! În Europa, suntem fruntași în privința mediului online: mai mult de 80% dintre gospodării au acces la Internet. Iar acest lucru ne dă o responsabilitate aparte în elaborarea politicilor corecte în domeniu.

Vă asigur că rolul meu aici este de a fi o punte de legătură între dumneavoastră, mediul online european, și procesul de elaborare de politici privind Agenda Digitală și îmi doresc ca România să fie unul dintre fruntașii Europei", a declarat europarlamentarul Victor Negrescu în discursul său de la deschiderea expoziției.

Citeşte şi: Un an de mandat in Parlamentul European - Bilantul europarlamentarilor social-democrati

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ