Executivul european estimează că dezbaterea privind viitorul Europei va atrage peste 30 de milioane de persoane

| 19 iul, 16:58

Dezbaterea privind viitorul Europei, concentrată în jurul Cărții Albe, document lansat în urmă cu patru luni de executivul european, capătă dinamism, iar în final - potrivit estimărilor - vor fi implicate în acest demers peste 30 de milioane de persoane, informează Comisia Europeană într-un comunicat difuzat marți.

'Este încurajator să văd atât de mulți oameni care se implică în dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, lansată de Comisie la 1 martie 2017 odată cu publicarea Cărții albe pe această temă. Am văzut că un număr mare de cetățeni și-au exprimat deja punctul de vedere (...) Viziunea mea o voi prezenta în septembrie, dar, în realitate, cetățenii vor fi artizanii viitorului Europei. Pentru că ei sunt cei care scriu manualele de istorie de mâine. Continuați, așadar, să vă implicați și să vă faceți auzită vocea!', a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit comunicatului citat.

Peste 270.000 de persoane au fost prezente la cele peste 1750 de evenimente, organizate sau sprijinite de către Comisia Europeană din martie, când a fost lansată Cartea Albă, și până în iunie. Acestora li s-au alăturat participanți online. Cetățenii sunt invitați să-și exprime în continuare punctul de vedere, pe pagina online dedicată, îndeosebi înainte de 13 septembrie, dată la care Juncker va susține discursul anual privind starea Uniunii Europene, în care își va prezenta viziunea privind viitorul Europei.

Comisia Europeană a lansat la 1 martie, odată cu Cartea albă privind viitorul Europei, o dezbatere paneuropeană în urma căreia atât cetățenii, cât și liderii vor putea contura viziunea asupra UE cu 27 de membri. Cartea albă prezintă cinci scenarii pentru evoluția Uniunii până în 2025. Acestea acoperă o serie de posibilități cu rezultate diferite în funcție de domeniul de politică avut în vedere. Scenariile nu se exclud reciproc și nici nu sunt exhaustive, notează sursa citată.

Comisia a prezentat, de asemenea, o serie de documente de reflecție privind aspecte-cheie pentru Europa. Aceste idei vor fi dezvoltate în discursul președintelui Comisiei Europene, din septembrie, înainte să fie trase primele concluzii cu ocazia Consiliului European din decembrie. Astfel, în vederea alegerilor parlamentare din iunie 2019, statele membre vor putea decide calea de urmat pentru următorii ani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ