FMI: Recuperarea unei părţi din acciza suplimentară la carburant trebuie compensată cu alte măsuri

| 01 apr, 2014

Recuperarea unei părţi din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului, a declarat marţi Andrea Schaechter, şeful misiunii FMI pentru România, într-o teleconferinţă referitoare la aprobarea, de către board-ul FMI, a primelor două evaluări ale acordului cu România.

'Orice recuperare a unei părţi din acciza suplimentară la carburant de către transportatorii din România ar trebui deplin compensată cu alte măsuri pentru a nu afecta obiectivele fiscale ale Guvernului. Angajamentul Guvernului pentru 2014 este un deficit bugetar de 2,2% din PIB şi orice iniţiativă fiscală care este contemplată trebuie analizată cu atenţie în vederea atingerea acestei ţinte şi orice modificare în taxare va trebuie compensată astfel încât această ţintă să nu fie pusă în pericol', a arătat Andrea Schaechter.

Acciza pentru benzină şi motorină a crescut cu 7 eurocenţi de la 1 aprilie, ceea ce va duce la o scumpire a carburanţilor de circa 40 de bani, după cum estimează operatorii din sector, în condiţiile în care, în prezent, acciza reprezintă 30% din preţul final la benzină şi 26% la motorină.

Transportatorii rutieri îşi vor putea recupera patru cenţi din acciza la carburanţi, premierul Victor Ponta declarând, luni, că Guvernul va emite cel mai probabil miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care se va reglementa acest lucru.

Conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, acciza la motorina utilizată drept carburant în transportul rutier de mărfuri cu autovehicule cu greutatea maximă autorizată de peste 7,5 tone şi în transportul de călători, exclusiv transportul public de călători, cu autovehicule de peste opt locuri, va scădea cu 40 de euro/1.000 de litri.

'Este supusă unui nivel de accize diferenţiat stabilit prin diminuarea cu 40 de euro/1.000 litri, respectiv cu 47,34 euro/tonă, a nivelului standard prevăzut (...) motorina utilizată drept carburant pentru motor în următoarele scopuri - a) transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută autorizată de cel puţin 7,5 tone; b) transportul de călători, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public de călători, cu un autovehicul din categoria M2 sau M3, definit în Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la omologarea autovehiculelor şi a remorcilor acestora', se arată în proiectul de act normativ.

Ca urmare a acestei reduceri, rata accizei aplicată după 1 aprilie 2014 este de 360,395/1.000 litri pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Reducerea ratei de impozitare a accizei se realizează prin restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard de accize şi nivelul de accize diferenţiat prevăzut către operatorii economici licenţiaţi în Uniunea Europeană. 

În urma aplicării nivelului diferenţiat de accize, veniturile bugetare estimate pentru 2014 scad cu 353 milioane lei.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ