Ghețea, despre legea dării în plată

| 03 dec, 23:15

Legea privind darea în plată se poate aplica, dar cu câteva amendamente foarte importante, printre care: să nu se aplice retroactiv, să fie menționate condițiile pe care clientul respectiv trebuie să le îndeplinească, dacă într-adevăr acesta este în imposibilitate de plată și să clarifice procesul de transfer al bunului, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, Radu Grațian Ghețea, președinte onorific al Asociației Române a Băncilor /ARB/.

"Sper să nu se ajungă la promulgarea acestei legi. Avem niște antecedente, apropo de legi care au fost promovate până la un anumit moment. Cel mai elocvent exemplu este OUG 50, care este o ordonanță foarte corectă, bună, numai că în forma ei inițială se spunea că se aplică retroactiv, ceea ce până la urmă nu s-a întâmplat. Această lege a dării în plată, dacă cineva va avea răbdarea și își ia și responsabilitatea... ea se poate aplica cu câteva amendamente, foarte importante.

Primul amendament este să nu se aplice retroactiv pentru ca legea să fie constituțională. Dacă se dorește să aibă o componentă socială, trebuie specificat clar că o astfel de dare în plată se face în anumite condiții, dacă cel în cauză este într-adevăr în imposibilitate de plată. Legea nu trebuie să lase invitație, cum lasă acum invitație, pentru cine vrea să își schimbe casa. Trebuie să clarifice acel proces de transfer (al bunului n.r.) Când iei activele trebuie să te gândești și la pasive. A luat banca casa, dar are datorii casa? Are chiriași? Sunt plătite impozitele, taxele? Este în stare bună?", a spus Ghețea, care este și președinte al CEC Bank.

Acesta a subliniat că nu sunt singurele amendamente care ar trebui aduse, ci doar cele mai importante. Ghețea a mai spus că prin aplicarea legii în forma actuală "se pot produce prejudicii majore sistemului bancar".

Președintele CEC Bank a adăugat că programul Prima Casă "este pus în pericol" dacă această lege va fi implementată. "Toată lumea vrea să continue acest program. N-ar fi păcat să oprim Prima Casă din cauza acestei legi?", a adăugat Ghețea.

Reprezentanți ai sistemului bancar au subliniat că băncile "lucrează cu banii altora". "Când un client vine și spune: Dă-mi depozitul, îi spun: Nu mai am banii, îți dau o bucată de teren într-o comună...", a concluzionat Ghețea.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe 25 noiembrie cu 233 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" și o abținere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Proiectul de lege prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva. Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect de lege.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ