GRECIA, la limita rezistenţei: ce INTERDICŢII a dat pentru a avea suficiente medicamente

| 14 iul, 19:32

Ministerul grec al Sănătăţii a interzis marţi exportul a 25 de medicamente, după semnalele de alarmă venite de la farmacişti că au dificultăţi în a se aproviziona cu unele medicamente, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

'Au fost descoperite unele abuzuri ale unor jucători de pe piaţa farmaceutică', a declarat o purtătoare de cuvânt de la Ministerul grec al Sănătăţii, după ce Autoritatea de reglementare în domeniul medicamentelor a descoperit creşteri semnificative ale re-exporturilor pentru unele produse.

Ministerul grec al Sănătăţii va verifica exporturile şi re-exporturile din ultimele 15 zile, urmând ca, în cazurile unde va identifica abuzuri, să depună plângeri, a mai spus purtătoarea de cuvânt, fără a preciza însă care sunt medicamentele supuse interdicţiei.

Farmaciştii greci solicită de mai mult timp introducerea de restricţii la re-exportul de medicamente pentru a evita apariţia unor deficienţe în aprovizionarea pieţei locale, însă comercianţii de produse farmaceutice au susţinut că nu sunt necesare astfel de măsuri de urgenţă.

Asociaţia Europeană a Producătorilor de Medicamente (EFPIA) a calificat decizia de marţi ca fiind o măsură excepţională în circumstanţe excepţionale şi a cerut autorităţilor greceşti să se asigure că medicamentele destinate pacienţilor greci ajung la pacienţii cărora le erau destinate.

Industria farmaceutică are de încasat peste 1,1 miliarde de euro de la spitalele greceşti şi Ministerul Sănătăţii sub formă de facturi neplătite din luna decembrie 2014, dar, cu toate acestea, a promis că va menţine deschise liniile de aprovizionare din motive umanitare.

Re-exportul de medicamente peste graniţele europene, conform căruia traderii pot să cumpere produse pe pieţele ieftine şi să le vândă acolo unde preţurile sunt mai mari, este permis potrivit legislaţiei UE.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ