Hollande: Intervenția Rusiei în Siria 'nu-l va salva pe Bashar al-Assad'

| 16 oct, 09:06

Președintele francez, François Hollande, a estimat în noaptea de joi spre vineri că intervenția militară a Rusiei în Siria 'nu-l va salva' pe președintele Siriei, Bashar al-Assad, recunoscând în același timp că aceasta ar putea 'consolida regimul', relatează AFP.

'Intervenția rusă poate consolida regimul, dar nu-l va salva pe Bashar al-Assad', a subliniat Hollande, în cadrul unei conferințe de presă susținute în finalul summitului european de la Bruxelles, adăugând că trebuie 'mers cât mai repede posibil spre o tranziție politică' în Siria.

'Bashar nu poate fi viitorul țării', a reiterat președintele francez, în timp ce în cadrul Uniunii Europene se aud voci care se pronunță pentru o asociere a actualului lider de la Damasc negocierilor spre o tranziție politică în Siria, după mai mult de patru ani de război, care a făcut peste 250.000 de morți.

'Este important de a înceta bombardamentele asupra populației civile, în special, din partea regimului sirian', a insistat șeful statului francez. 'Din acest punct de vedere, intervenția rusă nu a schimbat nimic!', a remarcat el.

Hollande a regretat, de asemenea, că bombardamentele rusești nu contribuie la 'lupta împotriva terorismului, împotriva Daech' (acronimul în limba arabă pentru Statul Islamic).

Rusia a lansat la 30 septembrie o campanie de lovituri aeriene în Siria, în sprijinul regimului președintelui Bashar al-Assad, afirmând că atacă ținte 'teroriste' pentru a apăra autoritățile 'legitime' siriene. Dar Occidentul acuză Moscova că atacă mai ales opoziția moderată, precum gruparea Frontul Al-Nosra, afiliată Al Qaida, și nu poziții ale grupării jihadiste Statul Islamic.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ