Înalta Curte ar putea pronunţa o decizie definitivă în dosarul fostului deputat Cristian Rizea

| 18 mar, 10:20

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, luni, o decizia definitivă în dosarul în care fostul deputat Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Pe 4 martie, DNA a cerut magistraţilor Instanţei supreme condamnarea lui Cristian Rizea la 7 ani de închisoare.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a terminat de judecat dosarul, aflat în faza de apel, în care Cristian Rizea a primit în primă instanţă o condamnare de 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, context în care un procuror de la DNA a solicitat majorarea pedepsei pentru Rizea, dar şi încetarea procesului în cazul celuilalt inculpat din acest dosar - Lucian Colţea -, care a decedat.

"Solicităm admiterea apelului. Pentru Lucian Colţea să dispuneţi încetarea procesului penal, pentru că a decedat. Pentru inculpatul Cristian Rizea solicităm să dispuneţi majorarea pedepsei, având în vedere calitatea de deputat, pentru traficul de influenţă cu suma de 300.000 de euro, pentru că a dorit să ascundă săvârşirea traficului de influenţă prin contracte fictive de împrumut şi pentru că a vrut să influenţeze martorii. În ceea ce priveşte latura civilă, cele patru contracte de împrumut trebuie anulate, deoarece sunt fictive. Vă rog să admiteţi apelul şi să dispuneţi majorarea pedepsei. Pedeapsa de 7 ani trebuie raportată la situaţia de fapt şi la calitatea de deputat avută de Cristian Rizea", a spus procurorul în sala de judecată.

Cristian Rizea nu a venit la proces, iar avocatul său a anunţat, la un termen anterior, că fostul deputat "se plimbă din loc în loc" în ţară şi străinătate pentru că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil şi că s-ar afla în SUA.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ