Încă o decizie care deschide porțile pușcăriilor, pe masa CCR

| 30 ian, 08:54

Încă o decizie care deschide porțile pușcăriilor se află pe masa CCR. Curtea dezbate, miercuri, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  PNL şi USR în legătură cu legea privind desecretizarea protocoalelor cu SRI.

În sesizarea pe care a formulat-o, şeful statului consideră că dispoziţiile art. 6 din lege "introduc exonerări ale diferitelor forme de răspundere juridică", reprezentând o modificare a răspunderii cadrelor militare şi implicit a statutului acestora, cu consecinţe specifice pe planul raporturilor de serviciu.

Un alt articol vizat de şeful statului este articolul 4, conform căruia "Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute la art. 1 au posibilitatea, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit”.

Criticat este şi articolul 5 din lege: „Cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la art. 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei”.

"Legea privind declasificarea unor documente a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor, cu referire la modificările adoptate după votul din plenul acesteia, amendamente nediscutate în prima Cameră sesizată. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament", consideră şeful statului.

Legea a fost adoptată de Parlament în 14 noiembrie, iar în 20 noiembrie judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), dar şi senatorii PNL şi USE au sesizat Curtea Constituţională pentru a se pronunţa, înainte de promulgare, asupra constituţionalităţii ei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ