Încă un NECAZ! Fiica lui Corneliu Vadim Tudor A AJUNS la poliție

| 05 oct, 09:34

Fiica cea mai mare a lui Corneliu Vadim Tudor a făcut plângere la Poliţie împotriva companiei care editează ziarul Tricolorul. Lidia susţine că editura a scos la vânzare cărţile Tribunului fără a avea însă acordul familiei. Scandalul a ajuns deja la poliţie, acolo unde una dintre fiicele lui Vadim a depus plângere împotriva firmei.

„Am fost anuntata de niste prieteni care au trecut prin Parcul National la targ ca exista o taraba de la Artemis la care se vand carti de-ale tatalui meu si sunt puse si pliante cu imginea lui si autograful lui imprimat si cu poezia „Ultima cafea” pe spate. Am fost acolo, am vorbit cu domnul care statea acolo la stand si am aflat ca este standul patronului tipografiei unde tragem noi Romania Mare si Tricolorul. Am chemta Politia bineinteles, sa vada despre ce este vorba si am vorbit cu patronul tipografiei la telefon care mi-a spus ca aceste carti i-au ramas dintr-un stoc mai vechi si ca s-a gandit sa le scoata pe piata pentru a-si recupera banii pe care noi ii datoram pentru ziarul Tricolorul”, a declarat fata cea mai a lui Vadim Tudor.

„Pe de alta parte in fiecare saptamana ne cere bani pentru acelasi lucru, desi i-am spus ca nu avem cum sa platim ca nu avem resursele necesare sa platim tipografia si aceasta datorie care este foarte mare, e in jur de 50 de mii de lei. Suntem la zi cu ziarul Romania Mare, dar cu datoria de la Tricolorul inca nu si ne-a spus ca dansul s-a gandit sa isi recupereze banii de pe aceasta datorie vanzand aceste carti, chiar daca nu are nicio hartie semnata de mine si nici de tatal meu inainte de a muri”, a mai spus Lidia, scrie revistablogurilor.ro

Lidia a chemat Poliţia pentru a confisca cărţile şi a mers la secţie pentru a depune plângere împotriva patronului tipografiei.

„Am chemat si politia pentru ca prin aceste carti, nu stiu cum au ajuns, probabil din biroul tatalui meu au ajuns si doua carti scoase sub egida Parlamentului european, pe care tata le-a scos acolo si care nu au cum sa fie la vanzare aici in Romania. Au fost confiscate cartile de domnii politisti si acum astept sa intru sa fac plangere”, a conchis fata lui Vadim.

Citeste si: CE au ajuns să facă soția și fiicele lui Corneliu Vadim Tudor

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 oct, 16:38
Codruta
Job part-time
Căutăm colaboratori pentru publicare anunţuri.
Se lucrează comod, de acasă, maxim 3 ore pe zi (program part-time), în funţie de abilităţi.
Cerinţe:
~ calculator/laptop
~ conexiune internet
~ răbdare
~ cunoştinţe minime PC
~ seriozitate
~ perseverenţă
~ atenţie la detalii
Instruire gratuită, sub forma unor lecţii prin e-mail.
Veţi trece mai întâi prin instruire, apoi, dacă doriţi, o să începeţi să lucraţi.
Pentru informaţii, trimiteţi textul „INFO”, la adresa de e-mail: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ