Întâlnire la NIVEL ÎNALT între Putin şi Zgonea în India?

| 11 dec, 2014

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cinci parlamentari din cele mai importante grupuri vor efectua o vizită oficială de şase zile în India.

Potrivit unui memorandum intern aprobat de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor săptămâna trecută, vizita oficială la New Delhi are loc în perioada 6-11 decembrie, la invitaţia preşedintelui camerei inferioare a Parlamentului indian, Lok Sabha.

Valeriu Zgonea a plecat în India, unde a avut numeroase întrevederi cu lideri ai statului și ai Parlamentului indian. Culmea, în timp ce Zgonea e în India, la New Delhi, a ajuns și președintele rus Vladimir Putin în vizită.

Deocamdată, cei doi nu s-au întâlnit.

Motiv de iritare la Washington? Liderul Crimeii se află la rândul său în India în timpul vizitei lui PUTIN

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 dec, 2014
antioier
maistrul zgonea
zgonea o sa se ntalneasca cu putin cand o sa fie nevoie de facut curat la kremlin
11 dec, 2014
C V
Daca Putin va avea nevoie sa-si faca pantofii, se va intalni si cu Zgonea.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ