Învățăturile lui Victor Ponta către Crin Antonescu - cultivă-ți relațiile și imaginea externă

| 25 apr, 2013

Dacă Antonescu nu își va reevalua poziția și strategia cât mai repede, va pierde teren și va deveni din ce în ce mai dependent de PSD în vederea ocupării scaunului de la Cotroceni, iar acest lucru va duce la concesii tot mai mari din partea PNL în interiorul USL.

Ultimele luni au demonstrat, deși există o diferență de vârstă și de experiență politică între Crin Antonescu și Victor Ponta, că premierul a înțeles mai bine cum funcționează politica europeană.  Antonescu continuă să neglijeze dezvoltarea unei relații bune cu partenerii străini ai României, atât europeni cât și transatlantici, folosindu-se de motto-ul „eu voi fi ales președinte în România”. Într-adevăr, cetățenii români sunt cei care vor alege în toamna lui 2014 președintele, însă nu trebuie să uităm că România este membră a Uniunii Europene și există destule mecanisme prin care liderii europeni să poată influența rezultatul alegerilor, și nu mă refer aici la fraudă electorală, ci mecanisme care să creeze o anumită percepție despre un candidat sau altul, așa cum s-a întâmplat în vara lui 2012 cu Traian Băsescu.

Antonescu pare să fi rămas prins în jocurile politice interne, fiind mai preocupat de politica dâmbovițeană decât de cea europeană. Ceea ce este destul de ciudat pentru un viitor prezidențiabil, având în vedere că propunerile de modificare a Constituției venite din partea USL se concentrează pe delimitarea clară a atribuțiilor viitorului președinte, acestea fiind în majoritatea lor legate de politica externă a statului. Or, Antonescu nu pare a face nimic pentru a se pregăti în acest sens, tot Ponta fiind cel care își cultivă relațiile cu liderii și instituțiile europene. Chiar ieri premierul a fost prezent la Strasbourg, unde a avut o intervenție în plenul APCE. Este adevărat că această intervenție a ținut mai mult de partea guvernamentală, însă premierul s-a întâlnit și cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, pentru a discuta despre revizuirea Constituției României, în condițiile în care Crin Antonescu este președintele Comisiei parlamentare de revizuire a Constituției.

Totodată, Crin Antonescu ocupă, din punct de vedere constituțional, a doua poziție în stat, iar acest lucru ar trebui să îi acorde o anumită legitimitate în relațiile cu partenerii străini, relații neglijate aproape complet de acesta. Să ne amintim de vizitele externe făcute de Mircea Geoană în perioada în care a deținut funcția de președinte al Senatului, sau chiar și de când este un simplu senator.

Un alt lucru care ar trebui să îl trezească la realitate pe Antonescu este faptul ca Victor Ponta este din ce in ce mai bine văzut în sondaje, și nu numai el, chiar și Traian Băsescu! Pactul de coabitare, îndelung blamat de liderul PNL și de Antene, pare a fi perceput bine de români, iar discursul premierului legat de responsabilitatea unui om de stat și compromisurile pe care trebuie să le facă în favoarea interesului național a prins mult mai bine la public decât strategia „Jos Băsescu!” a lui Crin Antonescu. Electoratul a înțeles că nu mai e mult și Traian Băsescu va pleca, iar dacă singurul tău obiectiv este să îl scoți de la Cotroceni, ce vei face odată ce acesta va fi îndeplinit?

Spre deosebire de Crin Antonescu, Victor Ponta a înțeles că electoratul român a ajuns la o anumită maturitate și nu mai dorește politicieni cu un discurs puternic, dar cu o activitate slabă, ci lideri care să își asume decizii și responsabilitatea puterii.

Dacă Antonescu nu își va reevalua poziția și strategia cât mai repede, va pierde teren și va deveni din ce în ce mai dependent de PSD în vederea ocupării scaunului de la Cotroceni, iar acest lucru va duce la concesii tot mai mari din partea PNL în interiorul USL. Uniunea nu se va dezbina, deoarece liberalii sunt conștienți că în orice moment PSD poate forma o nouă majoritate cu UDMR și PPDD mult mai ușor decât ei, iar Traian Băsescu ar prefera să coabiteze în continuare cu Victor Ponta. În aceste condiții, PNL ar pierde tot: și guvernarea, și prezidențialele.

În acest moment, singurul lucru care îl ține în joc pe Crin Antonescu este cuvântul pe care Victor Ponta și l-a dat.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ