Iohannis, avertisment despre amenințările de securitate și combaterea terorismului

| 18 apr, 14:45

Președintele Klaus Iohannis a spus că summit-ul NATO care se va desfășura în iulie, la Bruxelles, reprezintă o nouă etapă în procesul de adaptare a alianței la actualele amenințări de securitate. Șeful statului a insistat asupra prezenței eficiente aliate în flancul estic, de la Marea Baltică, la Marea Neagră, și a amintit, din nou, că România și-a respectat angajamentul de alocare a 2% din PIB pentru armată.

”Summitul NATO de la Bruxelles, din acest an, va marca o nouă etapă în procesul de adaptare a Alianței la provocările și amenințările actuale de securitate. (...) În continuare, va trebui să susținem ca prezența aliată pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, să fie unitară, coerentă și eficientă, pentru a servi scopului de consolidare a posturii de descurajare și apărare a NATO”, a declarat șeful statului, miercuri, la Parlament, în deschiderea summit-ului parlamentar al Formatului Bucureşti (B9).

Iohannis a mai declarat că România susține ferm inițiativele aliate care ajută la realizarea acestui deziderat.

”În completarea acestor eforturi, partenerii Alianței, de la Est și Sud, trebuie să beneficieze, în continuare, de atenția și sprijinul NATO pentru consolidarea rezilienței lor. În același timp, susținem inițiativele destinate gestionării amenințărilor din vecinătatea sudică a spațiului euro-atlantic, inclusiv prin creșterea rolului NATO în combaterea terorismului”, a mai afirmat șeful statului. El a adăugat că are încredere că, la Summitul NATO din acest an, va fi reafirmată, prin acțiuni și decizii concrete, unitatea și solidaritatea Aliaților, precum și valoarea unei relații transatlantice solide.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ