Iohannis: România a făcut progrese în privința egalității de șanse, dar trebuie accelerat ritmul de recuperare a decalajelor

| 01 noi, 14:34

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, deși în România s-au făcut progrese importante în ceea ce privește egalitatea de gen, este nevoie ca ritmul de recuperare a decalajelor să fie accelerat.

"Cred cu tărie că egalitatea între femei și bărbați constituie un pilon al societății orientate spre viitor, pentru care avem datoria de a acționa zi de zi fiecare dintre noi. (...) Țara noastră a făcut deja pași importanți pentru angajamentul pe care l-am asumat de a înființa noua profesie de expert în egalitate de șanse. Cu toate că în România s-au făcut progrese importante pentru atingerea obiectivelor egalității de șanse, suntem conștienți de nevoia accelerării ritmului de recuperare a decalajelor, în primul rând prin schimbarea mentalităților, dar și prin abordarea integrată și multidimensională a politicilor din domeniu, inclusiv în sprijinirea antreprenoriatului feminin", a afirmat Iohannis, la Conferința femeilor francofone.

El a susținut că, prin organizarea conferinței, Capitala este, în aceste zile, o "adevărată agoră internațională a egalității de șanse".

"Țară-fanion a francofoniei în regiune, România consideră că Organizația Internațională a Francofoniei dispune deopotrivă de viziunea și de determinarea necesare pentru a se angaja, alături de partenerii săi internaționali, în provocările egalității de gen", a spus președintele.

Potrivit acestuia, femeile care lucrează în economie, cercetare și dezvoltare, cele care devin antreprenori și cele care doresc să se lanseze în afaceri reprezintă modele pentru generația tânără, însă ele se confruntă cu o serie de probleme grave.

"Ele au parte de un acces dificil la resurse de finanțare și resimt lipsa unor rețele de susținere profesională. Prezența lor este mult mai redusă în zonele de decizie și management în raport cu bărbații. Nu în ultimul rând, femeile sunt victimele unor stereotipuri și prejudecăți legate de rolurile și abilitățile lor în familie, economie, dar și în societate", a menționat Iohannis.

Șeful statului a salutat propunerea privind lansarea unei rețele a antreprenoriatului feminin francofon.

Klaus Iohannis a anunțat că România sprijină adoptarea Strategiei francofone a egalității de gen la viitorul Sommet al Francofoniei din 2018, arătând că acest demers reprezintă o contribuție concretă la universalizarea drepturilor fundamentale ale omului.

El a subliniat că, de la Marea Unire, România a dat politicii, culturii, științei, educației și sportului o serie de importante personalități feminine.

"Avem datoria să onorăm această prețioasă contribuție, făcând din egalitatea de gen una dintre marile împliniri ale lumii, o prețioasă moștenire pentru generațiile care vor urma", a completat șeful statului.

La Conferința femeilor francofone participă și secretarul general al Organizației Internaționale Francofone, Michaelle Jean, și președintele Republicii Mauritius, Ameenah Gurib-Fakim.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ