Iordache, despre amendamentele la Codurile Penale: Nu depășesc cadrul Directivei europene

| 14 dec, 18:35

Președintele Comisiei speciale comune a Parlamentului pentru legile Justiției, social-democratul Florin Iordache, a declarat, joi, că amendamentele propuse la modificarea Codurilor Penale privind transpunerea Directivei europene referitoare la prezumția de nevinovăție nu depășesc cadrul Directivei, respingând acuzațiile opoziției.

"Sunt opinii (ale reprezentanților USR — n.r.). E problema lor. Au posibilitatea să critice, să depună amendamente, deocamdată nu au depus amendamente. Așa cum colegii liberali au depus anumite amendamente și până luni și-au exprimat dorința de a le nuanța și de a le rearanja, fără îndoială fiecare grup parlamentar are această posibilitate. Va exista o dezbatere transparentă în care prezumția de nevinovăție să fie transpusă, repet, va fi o dezbatere așa cum a fost la legile Justiției în care toți cei interesați au posibilitatea să participe", a spus Florin Iordache, după ședința comisiei speciale, întrebat în legătură cu criticile opoziției aduse amendamentelor depuse la Codurile Penale.

El a spus că sunt amendamente depuse, iar la dezbaterile din comisie se va decide dacă vor fi adoptate.

Întrebat dacă aceste amendamente depășesc cadrul Directivei, Iordache a răspuns: "Nu depășesc cadrul Directivei".

Comisia specială parlamentară condusă de Florin Iordache se va întruni luni pentru a dezbate modificările Codurilor Penale pentru transpunerea directivei europene. Unul dintre amendamentele depuse interzice orice comunicare publică referitoare la dosarele aflate în curs de urmărire penală și de judecată.

Deputatul USR Stelian Ion a susținut joi că propunerile de modificare a Codurilor penale prin transpunerea directivei europene referitoare la prezumția de nevinovăție sunt de "o gravitate inimaginabilă", menționând că dacă acestea ar fi adoptate, ar fi închise foarte multe dosare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ