Ironie. Băsiștii încep „debăsificarea”

| 25 noi, 2014

Cei care au fost cei mai mari artizani ai acestei modificări legislative s-au transformat acum în cei mai mari critici ai săi, ștergând cu buretele cam tot ceea ce afirmau la un moment dat despre virtuțile sistemului de vot uninominal.

Îmbărbătați probabil de rezultatul electoral datorat mai degrabă unui concurs de împrejurări decât unui candidat cu adevărat puternic, liderii opoziției din România au ieșit în ultima vreme la atac, încercând să creeze impresia că noul PNL reprezintă o alternativă viabilă la actuala majoritate. Un exemplu în acest sens îl reprezintă și afirmațiile lui Mihai Răzvan Ungureanu de la Gândul Live, conform cărora PNL va rămâne în opoziţie pentru că este nevoie de o consolidare a partidului care se pregăteşte pentru a prelua guvernarea în 2016. El nu a exclus însă posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate. Ungureanu a precizat că PNL vrea modificarea Codului electoral şi eliminarea votului uninominal „care nu asigură reprezentativitate”. Principalele nemulţumiri exprimate de Ungureanu și legate de actualul sistem de vot vizează numărul mare de parlamentari şi faptul că „uninominalul aduce în Parlament şi figuri exotice de la care nu poţi pretinde efort legislativ de anvergură”.

Citeşte şi: Băsescu, la un pas să intre la ZDUP? Scenariul lui Cristian Tudor Popescu

Desigur, afirmații de genul aceasta venite din partea anumitor lideri din noul PNL nu mai reprezintă ceva nou, de la alegeri și până în prezent tema modificării legislației electorale fiind prezentă în discursul dreptei. În schimb, afirmațiile lui Mihai Răzvan Ungureanu, despre care se spune că va ajunge la Cotroceni în poziția de șef al Cancelariei Prezidențiale, dau acum greutate acestor opinii și ne-am putea aștepta ca noul PNL-ul să încerce aducerea în prim-planul opiniei publice tema schimbării Codului electoral.

Nu că ei ar fi singuri, subiectul fiind abordat și de președintele actual - Traian Băsescu a afirmat încă de acum o lună că una din marile greșeli ale mandatelor sale a fost reprezentată exact de adoptarea uninominalului. Precum Ungureanu, și actualul lider de la Cotroceni a vorbit despre anumiţi parlamentari, pe care i-a caracterizat ca fiind de o calitate proastă.

Devine evidentă ironia întregii situații, având în vedere lobby-ul puternic pe care Traian Băsescu l-a făcut la momentul dezbaterii legate de modificarea legii electorale pentru actualul sistem uninominal. De fapt, dreapta din România în frunte cu Băsescu a reprezentat principala forță din spatele reformei electorale, despre care românilor li s-a spus că reprezintă un pas înainte și că va îmbunătăți calitatea democrației românești. Acum toți acești susținători ai uninominalului s-au răzgândit și au descoperit cât de nociv este în realitate acest sistem din punctul de vedere al reprezentării cetățenilor în Parlament.

De asemenea, situația este ironică și din alt punct de vedere, și anume acela al modului în care majoritatea aleșilor PDL au ajuns în Parlament în 2012. De fapt, singurul lucru care a făcut ca partidul păstorit de Vasile Blaga să mai aibă grupuri parlamentare a fost procedeul de redistribuire a voturilor existent în actuala legislație electorală și care a permis anumitor candidați ai ARD-ului de la acel moment să devină senatori și deputați. Între timp Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale și, așa cum ne puteam aștepta, cei din jurul domniei sale au început să se simtă puternici și să vorbească despre modul în care vor ei să schimbe țara deși nu dețin majoritatea în Parlament.

Citeşte şi: Dan Voiculescu, ordin din închisoare: PC şi Tăriceanu să iniţieze suspendarea lui Băsescu

Subiectul uninominalului a reprezentat una din cele mai aprinse teme din politica românească a ultimilor ani și, oricum ai privi lucrurile, un eșec considerabil pentru Traian Băsescu și ai săi. În schimb, constatăm cei care au fost cei mai mari artizani ai acestei modificări s-au transformat acum în cei mai mari critici ai săi, ștergând cu buretele cam tot ceea ce afirmau la un moment dat despre virtuțile acestui sistem. Cât despre coerența în actul politic, aceasta nu mai e de mult prezentă în discursul politic al dreptei din România, care acum este din nou pe val, deși nu are niciun merit pentru rezultatul votului din 16 noiembrie.

loading...

Ştirile orei

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 noi, 2014
Dan Slugarescu
h
Senatoarea Cristiana Anghel (Partidul Conservator), fosta invatatoare intrata in atentia publicului dupa ce a facut greva foamei, a declarat, pentru Gandul, ca s-a facut prea mult "tam-tam" pe tema imunitatii parlamentarilor, ea sustinand ca, de fapt, nu este vorba despre imunitate, ci despre "inviolabilitate": "Ganditi-va ca senatorii nu ar avea acest statut si - prin absurd - cei din DNA ar innebuni si ar hotari ca intr-o saptamana sa aresteze 200 de parlamentari fara sa mai aiba nevoie de avizul nostru. S-ar schimba, pur si simplu, echilibrul politic doar pentru ca niste oameni vor sa faca lucrul acesta?", a declarat Cristiana Anghel pentru Gandul. De asemenea, fosta invatatoare grevista si-a exprimat nemultumirea pentru faptul ca o parte dintre senatori sunt nevoiti sa circule cu taxi-ul: "Dumneavoastra vi se pare normal sa mergem cu taxiul?" se intreaba Cristiana Anghel.
25 noi, 2014
miha
INFORMATII
Cautam persoane sa lucreze ca operatori online part-time, intr-un program de lucru de 2-3 ore pe zi(chiar mai putin dupa ce va obisnuiti cu activitatea), program de lucru care vi-l faceti dumneavoastra . Activitatea se desfasoara in mare parte pe internet si veti primii toate instructiunile necesare. Cereti mai multe detalii la adresa [email protected]
25 noi, 2014
ilie
debasificarea trebuie sa inceapa cu arestarea celor ce au furat;Blaga,Udrea,Boagiu,Anastase,Orban si multi alti basisti.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ