Jim Carrey, dat în judecată pentru că i-ar fi procurat iubitei sale medicamentele cu care s-a sinucis

| 20 sep, 10:31

Actorul de comedie Jim Carrey a fost dat în judecată pentru că ar fi procurat medicamente ce dau dependenţă, folosind un nume fals, pentru fosta sa iubită, care a decedat anul trecut, în urma unei supradoze, şi apoi ar fi încercat să-şi ascundă urmele.

Potrivit plângerii depuse, luni, la Curtea Supremă din Los Angeles de către Mark Burton, soţul fostei iubite a lui Carrey, Cathriona White, actorul şi-ar fi ''folosit averea imensă şi celebritatea'' pentru a obţine medicamentele, informează AFP. 

Burton pretinde că vedeta a cumpărat medicamentele folosind numele fals Arthur King şi apoi ar fi ''făcut demersuri pentru a-şi ascunde şi eclipsa implicarea şi vina'' după moartea lui White. 

Potrivit textului, consultat de AFP, actorul din "Eu, cu mine şi Irene" (2000) şi "The Truman Show" (1998) a obţinut în mod ilegal şi sub un nume fals medicamente care dau dependenţă şi necesită o reţetă şi le-a oferit iubitei sale în vârstă de 30 de ani cu toate că ştia că aceasta era ''depresivă şi încercase în trecut să se sinucidă''. ''Rezultatul a fost previzibil: White a făcut o supradoză de aceste medicamente la 24 septembrie 2015 şi a murit'', se arată în document. 

Potrivit plângerii, Cathriona White a murit din cauza unei combinaţii de Ambien (un somnifer puternic), Propranolol (un beta-blocant prescris împotriva anxietăţii), precum şi ''o doză masivă de Percocet'', un puternic analgezic, despre care se bănuieşte că ar fi cauzat decesul cântăreţului Prince. 

La momentul morţii lui White, presa mondenă americană a scris că relaţia sa cu Jim Carrey, în vârstă de 54 de ani, era una tumultoasă. 

Actorul american s-a declarat ''şocat şi profund întristat" de moartea iubitei sale. 

Potrivit presei mondene, cei doi s-ar fi despărţit cu câteva zile înainte de decesul Cathrionei White. Aceasta a scris pe Twitter, la 24 septembrie 2015, cu puţin timp înainte de a muri, un mesaj care poate fi interpretat ca un rămas-bun: "Mă deconectez de pe Twitter, sper să fi fost o lumină pentru familia mea şi pentru cei dragi''. 

Avocatul lui Carrey, celebrul Marty Singer, a negat, luni, acuzaţiile spunând că procesul nu este nimic altceva decât o încercare a lui Burton de a extorca bani de la actor. 

Site-ul monden TMZ menţionează că actorul pretinde că White i-a ''furat'' reţeta pentru medicamente şi că el nu i-ar fi dat niciodată pastile. ''Sunt unele momente în viaţă când trebuie să îţi aperi onoarea împotriva relelor din această lume'', susţine Carrey într-o declaraţie. ''Nu voi tolera această încercare nemiloasă de a fi exploatat, eu sau femeia pe care am iubit-o'', mai scrie vedeta.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ