Kaufland, obligată să îi plătească 100.000 lei unei foste angajate. Motivul?

| 24 apr, 09:48

Compania Kaufland a fost obligată de Curtea de Apel Timișoara să îi plătească daune morale de 100.000 de lei unei foste angajate din Arad, rănite de un coleg de muncă. Sentința este definitivă, relatează Radio Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința definitivă într-un dosar în care o fostă casieră dintr-un supermarket Kaufland din Arad a solicitat daune morale de 300.000 de lei pentru traumele suferite în urma unui accident de muncă.

Litigiul dintre casieră și companie a intervenit în urma unui accident de muncă suferit de angajată în 2013. În timp ce era pe scară pentru a aranja marfa, un coleg a lovit scara cu transpaletul electrică, iar femeia s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind o fractură.

După ce a petrecut şase luni în concediu medical, femeia s-a întors la locul de muncă. Însă pentru că durerile încă persistau, femeia, care era casieră, a cerut să îi fie încredinţate doar sarcini care nu necesită statul în picioare. „Cu toate acestea, la o durată de muncă de peste 4 ore, fără a sta întinsă pe o poziţie orizontală, piciorul drept se umfla generând o stare de durere accentuate”, se arată reclamaţia femeii din instanţă.

Femeia a fost supusă unei noi intervenții chirurgicale la 3 ani de la accident, însă cum durerile nu au încetat nici după operație, ea a decis să dea Kaufland în judecată și a solicitat daune în valoare de 300.000 de lei. Instanța i-a dat dreptate, însă l-a obligat pe fostul angajator al femeii să îi plătească o treime din suma solicitată.

„Angajatorului îi incumbă o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă, context în care dacă unul dintre salariaţii săi a suferit un accident de muncă, se poate concluziona că măsurile luate pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor nu au fost corespunzătoare. Raportat la specificul activităţii societăţii pârâte, aşa cum susţine reclamanta, securitatea angajaţilor putea fi asigurată prin instalarea unor piedici sau alte elemente ce puteau împiedica contactul dintre angajaţi, ori prezenţa în acest interval a altei persoane care să asigure evitarea oricărui accident”, se arată în hotărârea Tribunalului Arad, care a fost atacată cu apel şi care a fost menţinută, recent, de Curtea de Apel Timişoara.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ