Klaus Iohannis: Îmi doresc cel puţin 10 ani cu un preşedinte de dreapta şi un guvern de dreapta

| 01 oct, 2014

Noua formaţiune de dreapta, Alianţa Creştin Liberală, ar trebui să conducă România, atât de la Cotroceni, cât şi de la Palatul Victoria, pentru următorii zece ani pentru a reuşi să pună ţara 'pe picioare', a declarat preşedintele liberal Klaus Iohannis.

Alegeri prezidenţiale 2014. Liderul PNL a avut miercuri, la Cluj-Napoca, o întâlnire cu simpatizanţi şi membri de partid - atât din Partidul Naţional Liberal (PNL), cât şi din Partidul Democrat Liberal (PDL).

Klaus Iohannis le-a declarat susţinătorilor săi că în vara acestui an s-a reuşit unul dintre cele mai mari proiecte politice din ultimii ani, referindu-se la formarea Alianţei Creştin Liberale.

'În această vară am reuşit cel mai mare proiect politic din ultimii ani, poate cel mai mare proiect politic de la Revoluţie. Am reuşit unificarea dreptei, fuzionând PDL cu PNL şi este doar primul rezultat din acest an pentru că anul 2014 este anul marilor schimbări în politica românească. A început cu marele partid de dreapta şi cred că se va termina cu victoria noastră în noiembrie. (...) Noi vrem acum pentru prima dată să câştigăm alegerile după care să câştigăm încă multe alte alegeri pentru că doresc şi sunt convins că şi dvs., îmi doresc cel puţin 10 ani cu un preşedinte de dreapta şi un guvern de dreapta, ca să punem România pe picioare', a declarat Iohannis.

Acesta şi-a amintit şi de faptul că ziua de 1 octombrie este dedicată pensionarilor şi a deplâns faptul că românii ajunşi la această vârstă trăiesc cu greu din banii pe care îi primesc.

'Astăzi este ziua seniorilor celor de vârsta a treia şi nu pot să nu mă gândesc la reforma sistemului de pensii. Prea mulţi oameni în vârstă au pensii care nu le permit o viaţă măcar decentă. Şi nici nu este asta marea problemă, cea mai mare problemă este că o societate care nu-şi respectă bătrânii nu poate să fie o societate cu un viitor serios', a spus Iohannis.



loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ