CUTREMUR LA DNA! Kovesi: Activitatea DNA va fi blocată! Care e singura SOLUŢIE

| 08 apr, 16:27

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a avertizat miercuri că activitatea instituţiei pe care o conduce s-ar putea bloca dacă nu se aprobă cele 50 de posturi noi de procuror pe care le-a solicitat.

"Anul trecut, cu eforturi destul de mari, procurorii au soluţionat cele mai multe dosare din istoria DNA, respectiv peste 4.100 de dosare. Cu toate acestea, la sfârşitul anului ne-au mai rămas în fişete încă 5.300 de dosare din anii anteriori (...). Deci, noi, ca să ajungem la zi şi să investigăm doar dosare care se înregistrează începând, spre exemplu, de astăzi, ar trebui ca timp de un an de zile să nu înregistrăm niciun dosar, ceea ce nu se poate. Şi atunci, una dintre soluţii ar fi să suplimentăm numărul de procurori. Am făcut o propunere în acest sens ministrului Justiţiei, aşteptăm să ne dea un răspuns. Pot doar să trag un semnal de alarmă şi să spun că, dacă ritmul în care înregistrăm dosare se va menţine, şi sunt convinsă că se va menţine, s-ar putea ca activitatea noastră să fie blocată dacă nu vom primi cei 50 de procurori, cele 50 de posturi de procurori", a spus Kovesi la Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.

Citeste si: KOVESI, anunț care cutremură scena politică. Nume importante, în noi dosare DNA

Şefa DNA a adăugat că aprobarea celor 50 de posturi nu ar implica un efort bugetar foarte mare, deoarece procurorii ar urma să fie selectaţi de la alte structuri ale Ministerului Public.

"Vreau sa menţionez că nu ar fi procurori noi care s-ar angaja, ci pur şi simplu trebuie să avem posibilitatea ca din procurorii care deja lucrează în Ministerul Public să putem sa-i selectăm şi să lucreze în DNA. Deci nici măcar efortul bugetar nu este atât de mare pentru a suplimenta resursele", a explicat Kovesi.

Potrivit Laurei Codruţa Kovesi, în cadrul DNA lucrează în prezent 86 de procurori, unii dintre ei având în lucru, în acelaşi timp, până la 100 de dosare.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ