Kovesi: În perioada imediat următoare se va vedea o încetinire a soluționării dosarelor

| 14 mar, 14:00

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, luni, la Parchetul General, că soluționarea dosarelor va suferi o încetinire în perioada următoare, pe fondul efortului pentru suplimentarea necesarului de resurse la serviciul tehnic.

"OUG este o soluție provizorie pentru a putea respecta decizia CCR. Evaluarea noastră este foarte clară: avem nevoie de 130 de polițiști și aproximativ suma de zece milioane de euro pentru a putea lucra așa cum am lucrat și în anii trecuți. În perioada imediat următoare va trebuie să se găsească resurse pentru a primi și diferența până la 130 de oameni (...) Activitatea noastră presupune și anumite lucruri confidențiale și nu cred că este bine să explicăm (...) În perioada imediat următoare se va vedea o încetinire a soluționării dosarelor tocmai datorită faptului că rusursele pe care le avem le vom folosi pentru a suplimenta necesarul la serviciul tehnic", a susținut Kovesi, după prezentarea bilanțului Parchetului General.

Potrivit procurorului-șef al DNA, cei 40 de ofițeri de poliție judiciară detașați "nu vor funcționa efectiv de mâine", fiind necesare o procedură pentru recrutarea acestora, o modificare de regulament la Ministerul Justiției și un aviz din partea CSM. 

"Va trebui ca, din punct de vedere administrativ, să avem o modificare a regulamentului. După ce va fi admisă, va trebui să selectăm politiști. De această dată, nu putem selecta orice polițiști din poliția judiciară, ei trebuie să aibă anumite cunoștințe tehnice. O să încercăm să recrutăm polițiști din structurile care anterior au pus sub supraveghere aceste măsuri de natură tehnică", a explicat Kovesi.

Pe de altă parte, Kovesi susține că au fost depuse cereri în instanță privind anularea probelor la anumite dosare, după decizia adoptată de Guvern privind interceptările. 

"S-a introdus de către apărători sau de către persoanele care au fost trimise în judecată cereri prin care s-a solicitat anularea probelor invocându-se această decizie. S-au invocat în dosarele care sunt atât in faza de judecare la fond, în dosare care sunt în faza apelului, în cameră preliminară. O să vedem judecătorii cum vor soluționa aceste cereri. Dosarele DNA nu se bazează exclusiv pe interceptări. Întotdeauna aceste probe au fost dublate și de alte probe care au fost administrate în cursul procesului penal. O să vedem cum vor interpreta judecătorii motivarea CCR. Efectul care va fi cu cea mai mare influență asupra activității noastre ține de durata soluționării dosarelor", a detaliat Kovesi. 

"În prezent, este un volum foarte mare de dosare pe care procurorii trebuie să îl soluționeze, iar o parte dintre polițiștii din poliția judiciară a DNA-lui va trebui să se ocupe de aceste activități de la serviciul tehnic ceea ce va însemna o durată mult mai mare a soluționării dosarului", a completat Kovesi.

Întrebată dacă deține o estimare provizorie a numărului de dosare în care s-au depus altfel de cereri, Kovesi a răspuns afirmativ, punctând însă că nu dorește să o facă publică.  

"Trebuie să cumpărăm echipamente, trebuie să facem training, trebuie să angajăm persoane care să aibă minime cunoștințe tehnice pentru că vor pune în aplicare niște măsuri de supraveghere tehnică (...) Sunt multe activități de natură tehnică pe care procurorii nu o să le facă, o să le facă polițiștii în cadrul serviciului tehnic", a ținut să precizeze Kovesi.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ