Legea amnistiei – câteva perspective

Legea amnistiei. Ar fi simplu să considerăm, în unanimitate, că ideea de o lege a amnistiei este o conspiraţie care apare, la ţanc, atunci când politicienii vor să-şi scoată prietenii şi cunoştinţele din puşcărie. În realitate însă, sistemul penitenciarelor din România reprezintă o mare gaură la bugetul de stat. Costurile pentru întreţinerea a peste 31.000 de deţinuţi se ridică la peste 900.000.000 de lei. Costul de întreţinere pentru un deţinut pe lună este de 2.397 de lei, mai mult decât salariile celor mai mulţi dintre români.

Sigur, argumentele economice nu sunt suficiente pentru a-i lăsa pe infractori liberi pe stradă, dar dacă ne gândim că statul are ca obiectiv pentru orice persoană privată de libertate să ajungă din nou să producă pentru societate, atunci ajungem la concluzia că eliminând factorul politic din ecuaţie, o lege a amnistiei nu este chiar aşa o idee proastă.

Instituţia amnistierii există. Este prevăzută în majoritatea legislaţiilor europene, mai mult decât atât, a fost folosită de state precum Olanda (din cauza suprapopulării sistemului de penitenciare) sau Italia.

Citeşte şi: Victor Ponta: Băsescu a refuzat să-l graţieze pe GICĂ POPESCU

Mentalitatea care împiedică în acest moment instituirea unui sistem de amnistiere pentru deţinuţii cu pedepse uşoare 6 luni – 2 ani este formată în principal de factorul politic. Orice tentativă de a implementa o astfel de măsură este supusă unei critici emoţionale, nu unei critici raţionale. Lupta politică din România a săpat la fundaţia credibilităţii tuturor oamenilor politici şi tuturor partidelor. Prin urmare, oricine ar încerca implementarea unei legi de amnistiere a persoanelor private de libertate ar fi catalogat imediat ca un reprezentant al corupţilor, ca un aliat al celor care au făcut rău, au furat sau au săvârşit altfel de infracţiuni.

Până la urmă amnistierea nu este o unealtă pentru a scoate infractorii din puşcărie, cât o unealtă pentru a scuti de o povară întreaga societate. Cheltuielile pentru întreţinerea sistemului naţional al penitenciarelor sunt enorme şi până la urmă ajungi să îţi pui întrebarea firească: pentru ce plătim noi aceşti bani?

Sistemele penitenciare din Vest încearcă noi metode de reeducare şi dau deţinuţilor toate şansele pentru a se reintegra în societate. De ce ar fi atât de rău să se întâmpla asta şi în România? Doar pentru că politicienii transformă orice fel de măsură într-o polemică ternă?