Liviu Dragnea: Senatorii vor vota cum le dictează conştiinţa în cazul Titus Corlăţean

| 17 mai, 15:34

Senatorii vor vota cum le dictează conștiința în cazul solicitării DNA prin care se cere urmărirea penală a lui Titus Corlățean, a declarat marți președintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a anunţat că toţi senatorii, nu nhmai cei ai PSD, vor vota conform propriei conştiinţe în cazul ridicării imunităţii lui Titus Corlăţean, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul Diaspora, privind votul din străinătate de la alegerile prezidenţiale din 2014.

"Vor vota așa cum le dictează conștiința (senatorii PSD — n.r.). De la partid decizia politică a fost luată și prezentată public în mai multe rânduri. Este suficient. De aici înainte, senatorii vor vota, și pesediștii, și ceilalți senatori din Senatul României, așa cum cred ei de cuviință, respectând sau nu ce li se spune de la partid", a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat cum vor vota senatorii PSD în cazul lui Corlățean.

Biroul permanent al Senatului nu s-a putut întruni, marți, pentru a lua o decizie privind procedura referitoare la cererea DNA de începere a urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlățean, nefiind cvorum de ședință.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că a reprogramat ședința pentru luni, 23 mai, ora 11.00.

Biroul permanent al Senatului urma să sesizeze Comisia juridică în privința cererii DNA, care să întocmească un raport ce urma să fie supus votului plenului.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut luni sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de senatorul Titus Corlățean, fost ministru de Externe, în dosarul "Vot Diaspora 2014". Potrivit unui comunicat DNA, procurorii vor să efectueze urmărirea penală față de Corlățean în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ