LUCERNA, hrană pentru animale şi efecte miraculoase pentru oameni

| 17 ian, 2014

Tămăduitorii tradiţionali din China recomandau lucerna în majoritatea afecţiunilor, şi asta pentru că, înainte de toate, era considerată cel mai puternic fortifiant al sistemului imunitar, echilibrând capacitatea fizică a organismului.

Ajută la întărirea oaselor

De sute de ani, lucerna este folosită ca o importantă plantă furajeră, în utimul secol fiind recunoscută şi ca remediu împotriva multor afecţiuni umane, potrivit taifasuri.ro. De altfel, chinezii din vechime aveau o vorbă: „Ce le face bine vitelor tale îţi face bine şi ţie”. Şi pentru că vitele care păşteau lucernă erau mai viguroase şi aveau o longevitate mai mare, au început să consume şi oamenii frunzele verzi de lucernă. Planta înmagazinează o cantitate foarte mare de clorofilă, motiv pentru care acest remediu este recomandat în tratarea afecţiunilor hematologice şi în stagnarea evoluţiei varicelor esofagiene. De asemenea, vitaminele B6, E şi D, precum şi calciul, magneziul, fosforul şi potasiul conţinute de lucernă ajută la întărirea sistemului osos, dar şi la fortifierea imunităţii. Frunzele şi florile de lucernă se pot mânca zilnic, sub formă de salată, la care se adaugă doar ulei de măsline şi lămâie, după gust. Efectele se văd după o lună întreagă.

 

Frunze şi flori detoxificante

În orice anotimp al anului este binevenit un ceai de lucernă, dar mai ales acum, când acesta emană o căldură aparte. Acest ceai ajută la detoxificarea imediată a organismului, motiv pentru care se şi resimte căldura aceea uşoară, cu miros de fân proaspăt cosit. Frunzele şi florile de lucernă pe care doriţi să le puneţi la uscat, obligatoriu le culegeţi cu mâna, apoi le puneţi la uscat numai la umbră, în strat subţire, pe suport de hârtie. Cea mai eficientă este infuzia de lucernă proaspătă, dar şi cea uscată îşi păstrează majoritatea proprietăţilor. Pentru o cură de detoxificare trebuie să beţi ceai de lucernă timp de trei luni.

 

Pulberea cicatrizează leziunile

Organismul uman asimilează cel mai repede pulberile, motiv pentru care chinezii foloseau pulberea de lucernă în vindecarea celor mai cumplite răni. Chiar şi atunci când cineva avea o hemoragie puternică se punea pulbere pe locul care sângera, şi aceasta era oprită imediat.

 

Sandvişul este energizant

Dacă infuzia şi pulberile obţinute din această plantă sunt, înainte de toate, purificatoare, sandvişul cu frunze şi germeni de lucernă aduce organismului un plus de sănătate, dar şi de energie. Peste o felie de pâine prăjită adăugaţi o linguriţă cu ulei de măsline extravirgin, iar deasupra faceţi un pat verde din germeni şi frunze. Această combinaţie inedită este un energizant de excepţie.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ