Magistratul implicat în dosarul de la Iași ar fi promis că intervine la Vlad Filat

| 21 oct, 14:09

Magistratul vizat de perchezițiile efectuate miercuri de DNA la Iași ar fi promis că intervine la fostul premier moldovean Vlad Filat pentru oameni de afaceri, cerând în schimb bani și angajarea unei persoane apropiate într-o instituție din Republica Moldova, au declarat  surse judiciare pentru Agerpres.

Sursele au precizat că judecătorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iași este cel care ar fi făcut această promisiune.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții în 10 locații situate în județele Iași și Suceava într-un dosar privind fapte de corupție și contra libertății persoanei, comise în perioada 2014-2015.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni contra libertății persoanei, comise în perioada 2014-2015. În cursul zilei de 21 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în județele Iași și Suceava, reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale", se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES.

Conform surselor, în acest caz ar fi implicat judecătorul Dan Anton. Acesta este suspectat de trafic de influență pentru rezolvarea unui dosar, procurorii efectuând percheziții și la domiciliul său. El a fost ridicat de la domiciliu și dus de procurorii DNA și jandarmi la Curtea de Apel Iași pentru a se efectua percheziții și în biroul său.

În cauză ar mai fi vizați un avocat și o procuroare.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ