Manifestaţie în Ungaria împotriva ridicării statuii unui ministru antisemit din perioada interbelică

| 14 dec, 08:48

Aproximativ 300 de persoane, între care şi emisarul american împotriva antisemitismului, au manifestat duminică într-o localitate din centrul Ungariei la apelul organizaţiilor evreieşti împotriva proiectului de ridicare a statuii unui ministru din anii '30, autor al legilor antievreieşti, relatează AFP, citată de Agerpres.

Manifestanţii au mărşăluit în tăcere, cu câte o torţă în mână, în apropierea locului unde urmează să fie inaugurată în decembrie în oraşuk Szekesfehervar o statuie în mărime naturală a ministrului Balint Homan. 

Homan ceruse deportarea evreilor din Ungaria în 1944 şi aproape 600.000 de evrei unguri şi-au pierdut viaţa în lagărele naziste. 

'Un politician declarat pe faţă antisemit şi fascist nu trebuie să aibă vreodată o statuie nicăieri în această ţară', a lansat participanţilor Andras Heisler, conducător al celei mai mari organizaţii evreieşti din Ungaria, Federaţia comunităţilor evreieşti ungare (Mazsihisz). 

Printre manifestanţi se aflau diplomaţi israelieni şi canadieni, dar şi emisarul special al SUA împotriva antisemitismului, Ira Forman. 

'Nu există nicio justificare pentru ridicarea acestei statui, aşa ceva nu poate fi lăsat să treacă', a asigurat trimisul special al Oficiului american de monitorizare şi combatere a antisemitismului 

Promotorii proiectului statuii, ai cărui membri au legături cu partidul de extremă dreaptă Jobbik, obţinuseră finanţări din partea statului şi a municipalităţii. 

Dar vineri, primarul localităţii Szekesfehervar, membru al partidului de dreapta al premierului Viktor Orban, a invitat Fundaţia Balint Homan să-şi 'reconsidere' proiectul şi să restituie banii publici. Organizaţia nu a răspuns încă acestui demers. 

Guvernul Orban este acuzat frecvent că acoperă acţiunile extremei drepte şi că minimalizează complicitatea statului ungar în deportarea evreilor.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ