Marele câștigător al Premiilor Gopo. Filmul românesc care a dominat ediţia 2015

| 31 mar, 11:35

Filmul "Closer to the moon" în regia lui Nae Caranfil a fost marele câștigător al celei de-a noua ediții a Galei Premiilor Gopo din acest an, primind nouă statuete, printre care pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu.

Lista este completată de premiile pentru Cel mai bun montaj — Cătălin Cristuțiu, Larry Madaras, Roberto Silvi, Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură — Laura Ozier, Elena Tudor, Lucas Coulon, Maria Andreescu, Cel mai bun sunet — Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru, Marius Leftărache, Cea mai bună imagine — Marius Panduru, Cea mai bună muzică originală — Laurent Couson și Cele mai bune costume — Doina Levintza.

"Am avut în această gală mai multe filme care sondează epoca comunistă, anii comunismului. Mă bucur că am fost alesul, pentru că eu cred că este o sursă extraordinară de inspirație, pentru că acest circ care s-a petrecut în această parte a lumii n-ar trebui să fie uitat și de obicei ne ciocnim de o prejudecată pe care o aud foarte des și care mă irită, și anume: ne-am săturat de atâtea filme cu comunism. Dar câte sunt, domnule? Au fost multe despre comunism, dar înainte de 1989. După 1989 sunt câteva și, până la urmă, poate că ar trebui în seara asta să le mulțumesc tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej și tovarășului Nicolae Ceaușescu pentru că mi-au oferit inspirația de care aveam atâta nevoie", a spus Nae Caranfil, la primirea statuetei Gopo.

Filmul este o coproducție internațională România — Italia — Polonia — Franța și îi are în distribuție printre alții pe Vera Farmiga, Mark Strong, Harry Lloyd, Martin Hancock, Anton Lesser, Monica Bârlădeanu, Joe Armstrong.

"În 1959, un spectaculos jaf asupra unei furgonete a Băncii Naționale pune întreaga țară pe jar. În România comunistă, un astfel de atac gangsteresc este de neconceput atât pentru autoritățile statului, cât și pentru orice om normal: ce poți să faci cu lei neconvertibili, într-un regim politic și economic ce limitează drastic utilitatea banilor? (...) Nae Caranfil propune propria sa dezlegare a misterului ce planează și azi asupra acestei povești adevărate, într-un film comic și tragic deopotrivă, realizat în limba engleză, cu o distribuție internațională de prestigiu", se arată în sinopsisul peliculei.

La categoria Cel mai bun film de lungmetraj au fost nominalizate, alături de "Closer to the moon" — regia Nae Caranfil, peliculele "Al doilea joc" în regia lui Corneliu Porumboiu și "Q.E.D." — regia Andrei Gruzsniczki. Cei trei au fost și nominalizații la categoria Cel mai bun regizor.

"Closer to the moon", în regia lui Nae Caranfil, a avut 12 nominalizări.

Filmul "Q.E.D." în regia lui Andrei Gruzsniczki, care a stabilit un record în istoria premiilor Gopo cu 17 nominalizări din 20 de categorii, a câștigat cinci trofee: statuetele pentru Cel mai bun actor într-un rol principal — Florin Piersic Jr., Cea mai bună actriță într-un rol principal — Ofelia Popii, Cel mai bun actor într-un rol secundar — Virgil Ogășanu, Cea mai bună actriță într-un rol secundar — Alina Berzunțeanu și Cele mai bune decoruri — Cristian Niculescu.

"În România anului 1984, decizia unui matematician de a publica o lucrare într-o revistă a unei universități americane, fără să ceară permisiunea autorităților comuniste, va declanșa un lanț de evenimente care va schimba viețile celor din jurul său. Până la urmă, nu există decizii fără consecințe...", potrivit sinopsisul peliculei.

Florin Piersic Jr. a obținut premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru partitura Alecu Voican din filmul "Q.E.D.", acesta fiind primul premiu Gopo din carieră obținut la cea de-a doua nominalizare. Și pentru actrița Ofelia Popii, câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță în rol principal, statueta Gopo primită luni seară este prima din carieră, ea aflându-se la cea dintâi nominalizare.

La categoria Cel mai bun film de debut (lungmetraj) câștigător a fost desemnat filmul "București, unde ești?" în regia lui Vlad Petri, în timp ce statueta pentru "Tânăra speranță" a fost câștigată de Alexandra Carastoian și Boroka Biro pentru imaginea filmului "Planșa".

Filmul "Toto și surorile lui" în regia lui Alexandru Nanău a fost declarat Cel mai bun film documentar, în timp ce pelicula "O scurtă istorie — Astra film" în regia lui Carmen Lidia Vidu și produs de Fundația Astra Film Sibiu a primit statueta Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj documentar.

Regizorul Radu Jude a câștigat statueta Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune cu pelicula "Trece și prin perete", film produs de Ada Solomon și Radu Jude.

Premiul publicului, pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2014, a fost acordat filmului "#Selfie", în regia lui Cristina Iacob, care a înregistrat 102.026 spectatori și a avut încasări de 1.147.487 lei.

Pelicula a primit premiul chiar în ziua în care s-a dat startul filmărilor pentru cea de-a doua parte a filmului, a afirmat actorul Vlad Logigan.

"Mulțumesc pentru acest premiu pe care l-am primit în ziua în care au început filmările la #Selfie 2", a declarat Vlad Logigan.

Momente speciale în cadrul Galei au fost prilejuite de câștigătorii Premiilor Gopo speciale. Actriței Eugenia Bosînceanu i-a fost oferit Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, în timp ce actriței Coca Bloss i-a fost înmânată statueta Gopo pentru Întreaga Carieră. Premiile au fost prezentate de criticul de film Irina Margareta Nistor și de directoarea Teatrului Odeon, actrița Dorina Lazăr.

Un Premiu Special i-a fost oferit și regizorului de animație Ion Truică, prezentat de Mihai Mitrică, director artistic al Festivalului Internațional de Animație Anim'est.

Evenimentul a fost prezentat de actorii Diana Cavallioti și Paul Ipate.

Nominalizările la toate categoriile premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecție alcătuit din regizorul Tudor Cristian Jurgiu, actorul Vlad Ivanov, producătorul Constantin Popescu, directorul de imagine Marius Iacob, scenaristul Alex Baciu, monteurul Mircea Ciocâltei și criticii de film Mihai Chirilov, Magda Mihăilescu, Iulia Blaga, Florin Barbu și Ada Maria Ichim.

După anunțul nominalizărilor, peste 400 de profesioniști activi din toate domeniile industriei de film românești au votat pentru desemnarea câștigătorilor trofeelor din acest an, fie în plic sigilat, prin poștă, fie online, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de o firmă de audit și consultanță, cu care organizatorii premiilor Gopo au demarat în 2011 un parteneriat.

81 de filme românești lansate în cinematografe și în festivaluri în 2014 au fost luate în considerare pentru nominalizările celei de-a noua ediții a Galei Premiilor Gopo.

Cea de-a noua ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seară la Sala Studio a Teatrului Național București în prezența a aproximativ 500 de invitați și jurnaliști acreditați.

Gala Premiilor Gopo 2015 a fost organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului București prin Creart — Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Babel Communications.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ