Materialul viitorului: Metalul care se comportă ca apa va revoluţiona industria electronicelor. VIDEO

| 15 feb, 20:12

Grafenul a fost descoperit în urmă cu doar un deceniu, iar de atunci atât oamenii de ştiinţă, cât şi companiile din industria IT au susţinut că acesta este materialul viitorului. Specialiştii speră că grafenul va revoluţiona industria producătoare de componente electronice.

Când a fost descoperit cu 10 ani în urmă, oamenii de ştiinţă şi companiile din industria IT au susţinut că grafenul este materialul viitorului. Ei sperau la acea dată că va înlocui siliconul din care sunt produse unele componente electronice, va fi folosit pentru îmbunătăţirea eficienţei bateriilor şi va permite producerea unor ecrane tactile extrem de performante.

Până ca grafenul să fie folosit în aceste scopuri, oamenii de ştiinţă au demarat numeroase cercetări, prin care încearcă să-i înţeleagă structura. Un astfel de demers a fost iniţiat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Harvard şi Rayton BBN Technology, SUA, iar ceea ce au descoperit este impresionant.

Echipa de cercetare a dezvoltat noi metode, prin intermediul cărora au reuşit să obţină grafen extrem de pur şi să îi măsoare, mai apoi, conductivitatea termică. Specialiştii, conduşi de profesorul Philip Kim, speră ca tehnicile pe care le-au conceput să fie utilizate în producerea de dispozitive foarte eficiente din punct de vedere termoelectric.

În cadrul unuia dintre experimentele pe care le-au realizat, oamenii de ştiinţă americani au introdus un strat de grafen, având o grosime de doar un atom, între mai multe straturi produse dintr-un cristal cu o structură atomică asemănătoare grafenului. Mai apoi, fizicienii au turnat pe suprafaţa probei de grafen o aşa-numită „supă termică”, care conţinea atât particule încărcate negativ, cât şi particule încărcate pozitiv.

Rezultatele experimentului i-au uimit pe cercetători, deoarece particulele se deplasau pe suprafaţa grafenului sub forma unor curente termice, dar şi electrice. O astfel de observaţie asupra unui metal nu a mai fost făcută până acum.

Tag-uri: grafen, material, metal
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ