Mesajul transmis de preşedintele Iohannis după întâlnirea cu Viorica Dăncilă

| 15 mai, 14:53

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, la Palatul Cotroceni, consultări cu prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, în urma invitației adresate șefului Guvernului pentru clarificarea unor aspecte care țin de politica externă a țării noastre, inclusiv tema relocării ambasadei României din statul Israel, transmite Adminitraţia Prezidenţială.

La întâlnire au mai participat viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, doamna Ana Birchall, și ministrul afacerilor externe, domnul Teodor Meleșcanu.

În cadrul discuțiilor, Klaus Iohannis a subliniat că este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României și că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat, pentru ca țara noastră să rămână un actor credibil în relația cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene și al NATO, precum și în cadrul celorlalte parteneriate strategice în care țara noastră este angajată.

Președintele României a atras atenția că politica externă a țării noastre trebuie caracterizată de constanță și predictibilitate, având câteva linii roșii de la care decidenții politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică. Schimbarea poziției echilibrate și echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare și neliniște.

În acest sens, Iohannis a solicitat cooperare instituțională loială și corectă, în conformitate cu cadrul legal și constituțional în vigoare, subliniind că aceasta este conduita care trebuie să ghideze toate acțiunile Guvernului, în interesul național.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și membrii Guvernului prezenți la consultările de astăzi au exprimat, la rândul lor, opinia că este nevoie de o abordare instituțională loială în ceea ce privește politica externă a României.

Președintele României a evidențiat, totodată, că deciziile majore de politică externă ale țării noastre, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români trebuie luate întotdeauna cu responsabilitate și discernământ.

Întâlnirea dintre Dăncilă şi Iohannis s-a încheiat în jurul orei 12:00. Discuţiile au durat o oră.

Viorica Dăncilă a ajuns la Cotroceni, în jurul orei 11:00, pentru o discuţie cu Klaus Iohannis pe tema mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Întâlnire Dăncilă - Iohannis. Viorica Dăncilă a plecat de la Palatul Victoria însoţită de ministrul de Externe Teodor Meleşcanu şi de vicepremierul Ana Birchall.

Inițial, șeful statului și-a dorit să discute subiectul doar cu ministrul de Externe, dar Viorica Dăncilă a atenționat că șeful Executivului este cel care trebuie să își dea acordul pentru orice întâlnire dintre miniștrii săi și președinte.

Viorica Dăncilă a dat curs invitaţiei lui Klaus Iohannis de a întâlni, azi, la Palatul Cotroceni, la consultări pe teme de politică externă, a confirmat pentru Mediafax şefa guvernului.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat-o pe Viorica Dăncilă la consultări pentru clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă, în special legate de mutarea ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

"Stimată doamnă prim-ministru, având în vedere opiniile exprimate de guvern în legătură cu evoluţii recente din politica externă, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Constituţie, vă invit pentru consultări în data de 15 mai, ora 11,00, la Palatul Cotroceni. Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării Ambasadei României din Statul Israel, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită", se arată în comunicatul preşedinţiei.

Întâlnire Dăncilă - Iohannis. În aceleşi document se precizează că premierul Viorica Dăncilă poate fi însoţit de miniştrii de resort. De altfel, iniţial, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a fost invitat, singur, la discuţii, dar a anunţat că se duce doar dacă preşedintele şi premierul se pun de acord.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ