Meteoritul Antonescu și extincția liberalilor

| 03 apr, 2014

Este întotdeauna interesant să vezi un om cuminte, logic și așezat cum încearcă, din varii motive, să justifice acțiunile greu de scuzat ale altuia, cu un caracter și trăsături perfect opuse, în oglindă. În cazul de față, vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, se căznește să pună în termeni ordonați dezordinea creeată în PNL de fantasmele politice ale șefului său pe linie de partid, Crin Antonescu.

La ora actuală, PNL pare o construcție parțial căzută în rână, aflată în părăsire. Cei care au locuit cândva aici nici nu-și mai pun problema să repare, căci și-au pierdut orice speranță și motivație. Totul e șui și stă să cadă. E greu să-ți găsești motivația în astfel de situații, cu atât mai mult cu cât Crin Antonescu nu s-a potolit ci a rămas șa fel de imprevizibili și - ca-n legenda meșterului Manole- e-n stare să dărâme noaptea ce construiesc alții ziua. Ultima teorie legată de liderul PNL, prin care se încearcă o deznădăjduită explicație a dezastrului electoral spre care îndreaptă partidul pe care l-a smuls din USL, ar fi că Antonescu vrea să distrugă din răzbunare ce n-a putut stăpâni. Sentința spusă chiar de acesta atârnă ca o sabie grea deasupra partidului: dacă nu scoate minim cei 20% ceruți, la europarlamentare, Antonescu se retrage, dar nu înainte ”să-i retragă” pe ceilalți. Cu alte cuvinte, în loc de o demisie de onoare, care conform definiției nu ține cont de ceilalți, Antonescu amintește morbid de o sinucidere colectivă, de parcă liberalii ar fi o versiune contemporană a sectei care a comis suicid colectiv cu otravă, undeva prin junglă, spre mijlocul anilor 80.

Peste acest dezastru generalizat și demoralizant, Mihai Voicu, harnic și naiv, spoiește dărâmăturile în culori vesele, pastelate. PNL va lua fără grețuri cel puțin 20%, da, la președinție e mai greu, dar sigur va fi de dreapta. Cât despre reevaluarea scandaloasă a relației cu Băsescu? Nu, nimic, nada, niente, vi s-a părut, dacă o băgăm sub covor nici nu există. Mai degrabă cade un meteorit decât să ajungă Băsescu premier... Dacă ar fi un politician mai viclean, dar în cazul lui Mihai Voicu nu putem suspecta decât o naivitate extremă, vecină cu credulitatea. Voicu nu știe nici despre ce și mai ales despre cine vorbește. Pur și simplu, în cazul lui Antonescu, la capitolul înțelegeri secrete cu Băsescu, absolut orice este posibil. Dacă ar ști că în acest fel s-ar vedea în sfârșit cu sacii personali în căruță, cel care a distrus USL din răzbunare, s-ar transforma și-n meteoritul pe care-l vrea Voicu și l-ar face pe Băsescu premier nu o dată ci ori de câte ori președintele i-ar cere asta.

Dacă de atâta lucru ar depinde răzbunarea lui Antonescu, ei bine, da! Antonescu s-ar prăbuși ca un meteorit, fără să-i pese câtuși de puțin că prin acest cataclism va provoca extincția liberalilor, ca partid.

Norocul electoratului este că degeaba îi cere Băsescu și degeaba este Antonescu dispus să-i dea, ecuația electorală nu mai depinde în cele ce urmează de aceștia...

loading...

Ştirile orei

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 apr, 2014
cantautor
mai baieti,se stie...
nu va mai place Antonescu ca nu mai este Pnl-ul in USL..
ati fost nevoit sa va aliati cu otevisti,tradatori PSD(unpr) cu ala micu....
asta e...adio...
nu-l mai criticati numai pe Antonescu
si asa pe voi nu va citeste poporul USL,ca majoritatea n-au calculatoare la tara si nici cei decedati(vezi referendumul...)
03 apr, 2014
cantautor
pentru rad de prosti
sunt cam...de acord...
am o nelamurire:dintre ziaristele virtuale,care o fi sclava Isaura?
Bran ,Constantin sau Ferenczy?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ