Ministrul Apărării: Am avut discuții, în ultima perioadă, despre cum trebuie regândită ideea de medicină militară

| 11 oct, 15:24

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat miercuri că, în ultima perioadă, a avut mai multe discuții despre cum trebuie regândită ideea de medicină militară în România.

Prezent miercuri dimineață la ceremonia de deschidere a celei de a VII-a ediții a Conferinței Zilele Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", Mihai Fifor a subliniat că este nevoie să se poată forma "din nou ceea ce înseamnă medic militar".

"Am avut mai multe discuții în ultima perioadă despre cum trebuie regândită și reașezată ideea de medicină militară în această țară. Am discutat cu colegii cum facem dacă mâine ni se solicită de către partenerii noștri să deplasăm în teatre de operațiuni un spital militar. Suntem pregătiți să înfruntăm această provocare? Putem răspunde unei asemenea solicitări în orice moment? Cred că este un lucru la care trebuie să ne gândim. (...) Oricând România poate să aibă nevoie de dumneavoastră în regim de urgență și atunci trebuie să fim pregătiți pentru asta. Poate nu este rău să regândim inclusiv zona aceasta de învățământ academic militar. Este nevoie să putem forma din nou ceea ce înseamnă medic militar și, subliniez, medic militar. Am discutat cu primul ministru Mihai Tudose și vom avea tot sprijinul pentru a reașeza această idee de medicină militară în România", a afirmat ministrul Apărării.

El a spus că a fost "ușor dezamăgit" când a constatat că în acest an, la rezidențiat, pe locurile militare erau în pregătire 16 viitori medici în medicină de familie. "Am fost ușor dezamăgit să constat că, anul acesta, pentru programul de rezidențiat, din locurile pe care le aveam pregăteam, dacă nu mă înșel, 16 viitori medici rezidenți în medicină de familie. De acord, este nevoie de această specializare, dar, stimați colegi, în teatrele de operații mergem cu medicina de familie? Vă rog să reflectați la lucrul acesta. Am avut o discuție interesantă cu partenerii din NATO, cu mai mulți ambasadori despre nevoia de a face un schimb de experiență pe ideea de medicină operațională și, în perioada imediat următoare, vom avea astfel de întâlniri cu colegi din țările partenere — medici, cadre didactice — pentru a reuși să ne așezăm la aceeași masă", a declarat demnitarul.

Mihai Fifor a spus că nimeni nu subestimează capacitatea medicală românească. "Mă gândesc în fiecare zi la cum putem să dezvoltăm această zonă și în mine, ca ministru al Apărării, aveți întotdeauna un partener de încredere. Cred enorm de mult în militarii români, cred enorm în medicii militari și vă rog să luați aceste lucruri exact cum le spun. Vă mulțumesc că existați. Ajutați-mă să pot să ajut această branșă, pentru că este nevoie să arătăm că medicina militară românească este cu adevărat ceea ce a fost întotdeauna, motiv pentru care această țară a fost întotdeauna respectată", a subliniat Fifor.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ