Mircea Băsescu dă cărțile pe față: Ce spune despre vila Săbărel

| 22 oct, 16:13

Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, a recunoscut pentru România TV că, a făcut parte din fundaţia care a închiriat Vila Săbărel din Eforie Sud. Este vorba despre vila care apare în noul dosar al Elenei Udrea. Procurorii DNA o acuză pe Udrea că şi-a folosit influenţa de ministru al Turismului pentru a determina directorul unei societati comericale sa vanda unei firme controlate si finantate de ea Vila Săbărel.

Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a primit suma de 520.000 de lei, reprezentând valoarea unor lucrări de renovare a Vila Săbărel din Eforie Sud, care a fost trecută în patrimoniul privat şi scoasă la vânzare la un preţ subevaluat.

Vilă Săbărel a fost închiriată de o fundaţie din care a făcut parte şi Mircea Băsescu.  Fratele fostului preşedinte a făcut în exclusivite precizări, la România TV, despre implicarea sa în această fundaţie.

"Mironescu şi Banias imi erau prieteni buni, veneau des pe la mine, vorbeam. Şi la un moment dat, unul dintre ei mi-a spus: tata se retrage, trebuie sa fim trei într-o fundaţie, nu vrei să intri, tu?  Si am zis: intru eu, care-i problema, pune-ma acolo, e o fundaţie, ajutam niste marinari. Si m-am inscris şi sănătate! (...)

Citește și:  Udrea, despre vila din Eforie: Nu ştiam că fost închiriată de fundaţia din care făcea parte şi Mircea Băsescu

Prin 2007 au gasit două vile în Eforie Sud, una Vila Aviatorul şi una vila asta, Săbărel.  Au facut un contract de inchiriere cu societatea Carmen Silva, care le administra, societate de stat. Si au inchiriat Săbărelul asta. Nu prea o vazusera, cand au vazut însă... au luat  şi un arhitect să viziteze vila şi au constatat ca trebuie schimbat acoperisul, că vila nu are geamuri, nu are uşi.. Era un jaf. Cand le-a mai spus şi ăla cât costa,  le-a pierit tot cheful de actiuni caritabile. Pentru  ca facusera contractul, l-au tinut un an si au platit oamenii, prin 2007, un an vila asta. 36 de mii de lei", a declarat Mircea Băsescu.

Fosta şefă PMP Elena Udrea a declarat, miercuri seara, la România TV că nu ştia că vila de la Eforie Sud a fost închiriată de o fundaţie din care făcea parte şi Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Basescu. Totodată, ea precizează că vila se afla în stare de degradare atunci când a fost vândută.

"Revenind la povestea cu vila de la Eforie, de fapt o construcţie improprie, în stare de degradare, habar nu aveam - şi nu era neaparat treaba mea să ştiu pentru că era gestionată de o societate a ministerului - că a fost închiriată de o fundaţie din care făcea parte şi Mircea Băsescu. Au renunţat la ea probabil pentru că acolo nu se putea desfăşura niciun fel de activitate. Era o vilă care era aproape în ruină", a declarat Elena Udrea la România TV.

Citește și:  Cum arată vila luată de Elena Udrea la preț de apartament. FOTO

Potrivit ordonanţei procurorilor, infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii de avere sunt în legătură cu scoaterea Vilei Săbărel din Eforie Sud (suprafaţă utilă de 700 mp) din patrimoniul SC Carmen Silva 2000 SA şi vânzarea la un preţ sub valoarea de piaţă a terenului aferent imobilului (386 mp), lucrări de renovare la acelaşi imobil, cumpărarea şi intabularea acesteia şi a terenului aferent pe SC Romlit Spectrum SRL, "pentru a ascunde beneficiarul real şi pentru a evita justificarea resurselor financiare".


"A solicitat vânzarea activului „Vila Săbărel" din Eforie Sud (achiziţionată cu suma de 56.425 euro), prin metoda negocierii directe şi cu recunoaşterea unor investiţii în cuantum de aproximativ 7.284 euro ce nu fuseseră realizate, către SC Romlit Spectrum SRL - o societate controlată de o persoană din anturajul său, societate pe care a creditat-o prin intermediul unei rude, pentru achitarea sus menţionate, fără a declara împrumutul acordat societăţii sau cumpărarea activului prin interpuşi", arată DNA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ