Mugur Isarescu și veștile bune pentru români

| 07 noi, 2014

În ultima lună piețele financiare externe, agențiile de rating și o serie de instituții internaționale, printre care Comisia Europeană și Banca Mondială, au confirmat, printr-o serie de decizii cu privire la țara noastră, efectele pozitive ale politicilor macroeconomice implementate de cabinetul condus de Victor Ponta.

În urma confirmării bunei evoluții a economiei românești ca urmare a evaluărilor pozitive venite din partea unor factori externi, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu a ținut o conferință de presă, joi, în cadrul căreia a adus mai multe vești bune românilor. Potrivit oficialului BNR, anul viitor se vor înregistra scăderi ale prețurilor. Astfel, în anul 2015 se estimează o ieftinire a produselor din alcool și tutun cu 0,1%. „La produsele din tutun și băuturi alcoolice avem creșteri în 2014 și scăderi în 2015. Sunt legate de faptul că tot programul de accizare a fost îndeplinit, deci nu mai vedem aici probleme deosebite", a declarat Mugur Isărescu.

Declarațiile guvernatorului vin la câteva zile după ce BNR a decis scăderea prognozei pentru inflație pentru acest an de la 2,2% la 1,5% și pentru anul viitor de la 3% la 2,2% . Modificările aduse prognozei pentru acest an se datorează reducerii inflației în trimestru al treilea al acestui an, fapt datorat unor factori precum recolta agricolă abundentă la nivelul Uniunii Europene, deficitul de cerere, inflația redusă în zona euro, dar și creșterea încrederii în procesul de reducere a inflației. În contextul evoluției pozitive a principalilor indicatori macroeconomici este de așteptat ca prognoza pentru inflație să fie modificată anul viitor astfel încât țara noastră să înregistreze o nouă cifră record. Astfel, pentru anul viitor, Mugur Isărescu a anunțat o scădere a inflației în primul trimestru al anului 2015 sub nivelul minim al intervalului de variație de 1,5%, respectiv până la 1,1%, iar ulterior oficialul se aștepta că aceasta va reveni pe creștere până în jurul țintei de 2,5%.

Pe de altă parte, Mugur Isărescu a apreciat că plata în acest an a drepturilor salariale câștigate în instanță, în conformitate cu calendarul asumat în anul 2015, va elibera resurse pentru bugetul de anul viitor, în contextul în care în primele zece luni ale acestui an a fost înregistrat un excedent bugetar. Totodată, conform guvernatorului, excedentul bugetar va contribui anul viitor la stabilitatea construcției bugetare. Mai mult, oficialul declară că, deși vor fi realizate unele scăderi ale investițiilor publice, această situație va reprezenta un beneficiu pe termen lung, din perspectiva întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor nerealiste şi a corupţiei.

Declarațiile susținute joi de guvernatorul Băncii Naționale vin astfel să confirme o dată în plus direcția bună în care se îndreaptă economia românească ca urmare a eficienței măsurilor luate de cabinetul condus de Victor Ponta în ultimii doi ani și jumătate. Implementarea politicilor derulate de actualul executiv a menținut economia pe un trend ascendent și a asigurat majorarea substanțială a veniturilor, contribuind astfel la îmbunătățirea nivelului de trai al tuturor românilor.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 noi, 2014
Alexandru Valeriu Pantelimon
Este evident ca un cabinet profesionist si patriot poate sa ne scoata din catastrofa economica cauzata cel mai corupt si antinational regim (basescu -boc) din istoria contemporana a tarii noastre .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ