Noi detalii despre organizatorii atentatelor de la Paris

| 03 dec, 17:38

Unul dintre organizatorii atentatelor de la Paris a trecut prin Budapesta, a anunţat, joi, Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului ungar, Victor Orban, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

 

Bărbatul ar fi ajuns în Budapesta prin gara de est, a declarat Janos Lazar reporterilor, la o conferinţă de presă. Oficialul ungar nu a precizat însă numele respectivului organizator al atentatelor teroriste de la Paris din noaptea de 13-14 noiembrie, soldate cu moartea a 130 de persoane şi nici nu a specificat data la care acesta a trecut prin Budapesta.

"Pot să confirm, în baza informaţilor furnizate de serviciile secrete ungare, că unul dintre liderii organizatorilor atacului din Paris a fost în Budapesta", a indicat Lazar.

Deşi Lazar nu a menţionat numele lui Salah Abdeslam, identitatea lui a fost confirmată de un purtător de cuvânt care a vorbit pentru Associated Press sub protecţia anonimatului.

Miercuri, o sursă judiciară, citată de Reuters, a declarat că Salah Abdeslam, pe numele căruia există un mandat internaţional în Europa, în urma atacurilor de la Paris, ar fi mers în septembrie în Ungaria să caute două persoane neidentificate încă. Salah Abdeslam a fost controlat - pe 9 septembrie - la frontiera austriacă, la întoarcerea din Ungaria. El se afla la bordul unui automobil închiriat în Belgia, potrivit aceleiaşi surse.

Atentatele teroriste din Paris în care au murit 130 de persoane şi peste 350 au fost rănite au fost revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ