Noul purtător de vorbe al PNL și-a primit botezul de la Buldogul Blaga

| 10 iul, 2014

Fuziunea PDL-PNL. Modul în care se tratează problema numelui nu este decât un preambul al consecințelor ce vor urma de pe urma unei relații bolnăvicioase dintre două partide care demonstrează că sunt dispuse să transforme scena politică în scenă de circ doar pentru obiectivul neascuns de a ajunge la ciolan.

De când am început să auzim de marele partid de dreapta rezultat în urma fuziunii dintre PNL și PDL, tot de atunci spațiul mediatic este efectiv bombardat cu declarații belicoase și contre între reprezentanții celor două formațiuni cu privire la numele noului partid.

Disputa pare a fi departe de a se fi încheiat, cu toate că la un moment dat PDL și PNL păreau să fie pe drumul cel bun spre o înțelegere care să convină ambelor tabere. Liberalii încearcă din răsputeri să mențină numele PNL, iar la acest nivel au motive întemeiate dată fiind istoria partidului, în timp ce PDL adoptă o poziție defensivă și liderii democrat-liberali au grijă să taxeze dur orice tentativă a acestora. Ultima pe listă a fost recent instituita în funcția de purtător de cuvânt a PNL, Alina Georghiu, care, am putea zice că și-a primit botezul de la Buldogul Blaga.

Citeşte şi: Alina Gorghiu: Numele viitoarei construcţii politice nu poate fi altul decât Partidul Naţional Liberal


Problemă aparent minoră, numele noului partid împiedică avansarea negocierilor în vederea unei fuziuni ca la carte și nu este exclus ca în viitorul apropiat să devină și motivul renunțării la această idee în detrimentul unei simple alianțe. Una peste alta, tipul acesta de dispută se rezolvă între liderii partidelor implicate, în spatele ușilor închise, în niciun caz în mass-media. Punând preț pe libertatea de exprimare, în acest caz particular pentru că atât sub conducerea lui Antonescu, cât și în cea a lui Blaga, membrii PNL și PDL au fost deseori reduși la tăcere, reprezentanții celor două formațiuni nu văd nimic greșit în a-și spăla rufele-n public.

Citeşte şi: Blaga îl ia în braţe pe „autorul loviturii de stat”


Astfel, la declarațiile Alinei Gorghiu - “Numele viitoarei construcţii politice rezultate prin fuziunea celor două partide nu poate fi altul decât Partidul Naţional Liberal. Momente esenţiale din crearea României ca stat modern sunt strâns legate de numele şi identitatea PNL, iar renunţarea la aceste valori ar reprezenta un act de trădare şi o uriaşă pierdere pentru marele partid de dreapta care se va crea”, nu a întârziat reacția lui Blaga - “Lumea trebuie să fie foarte atentă la ce spune, iar eu sunt cel mai atent, nu m-ați auzit avansând un nume. Lucrurile astea spuse așa …mă bucur că dl Iohannis a revenit și a reformulat…. nu au darul de a gâdila în sens plăcut urechea partenerilor. De aceea îi sfătuiesc pe toți să stea liniștiti, să contribuie cu toate forțele la noua construcție”.

Citeşte şi: Sondajele pentru stabilirea prezidenţiabilului PNL, praf în ochii muritorului de rând


Prin urmare, noul purtător de vorbe al PNL și-a primit botezul de la Buldogul Blaga. Nu a fost prima și cu siguranță nici ultima nu va fi pe listă, tensiunile dintre cele două partide devenind vizibil tot mai problematice. Modul în care se tratează problema numelui nu este decât un preambul al consecințelor ce vor urma de pe urma unei relații bolnăvicioase dintre două partide care demonstrează că sunt dispuse să transforme scena politică în scenă de circ doar pentru obiectivul neascuns de a ajunge la ciolan și a perpetua legile junglei impuse de regimul Băsescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 iul, 2014
cantautor
scena politica de la noi are adesea imaginea unui circ...
evident,vedeta circului a fost disputa electorala Ponta-Dan Diaconescu de la Tg.Jiu
ambii,au meritat biletele platite de spectatorii pro si anti ciocoi
acum au pupat Piata independentei..
tot circ,dar grotesc
pe langa asta,tatonarile,neintelegerile,orgoliile care apar in legatura cu numele unui viitor partid creat prin fuziune,absorbtie sau chiar crearea unei aliante,reprezinta doar pasi necesari...poate stangaci
Atentie Dle Sultanescu:paroxismul circului Ponta-DD atinge cota cea mai mare, in octombrie:au batut palma la guvern si se vor porcai din nou ,cand ambii vor candida la ciolanul Romaniei
spectatorii nu vor mai primi bilete ,ci galeti,faina,pixuri si sesiuni cat mai multe de bacalaureat,doctorate la FF si inscrieri la facultate moca-fara absolvire
Abramburica ,banuiesc ca este in extaz...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ