OBAMA: SUA nu se vor lăsa 'intimidate' de Statul Islamic

| 03 sep, 2014

Preşedintele american Barack Obama a declarat miercuri că Statele Unite nu se vor lăsa 'intimidate' de Statul Islamic (SI) după decapitarea unui al doilea jurnalist american de către membrii grupării, informează AFP.

'Aceste acte oribile nu fac decât să unească ţara noastră şi să ne întărească hotărârea de a lupta împotriva acestor terorişti', a mai declarat Barack Obama presei la Tallinn, în Estonia.

'Indiferent care ar fi obiectivele acestor criminali, prin uciderea unui american nevinovat precum Steven (Sotloff), ei deja au eşuat', a spus el, promiţând că va fi făcută dreptate.

Barack Obama a afirmat că obiectivul SUA este acela ca Statul Islamic 'să nu mai reprezinte o ameninţare' pentru regiune. El a subliniat însă că va dura până când acest obiectiv va fi atins şi că va putea fi realizat doar cu ajutorul unei adevărate coaliţii internaţionale.

Secretarul de stat american, John Kerry, şi ministrul apărării, Chuck Hagel, intenţionează să traseze conturul acestei coaliţii în cadrul discuţiilor cu partenerii lor occidentali pe marginea summitul NATO organizat joi şi vineri la Newport, în Ţara Galilor.

Miercuri, Casa Albă a confirmat, pe baza analizei serviciilor de informaţii americane, că înregistrarea video cu decapitarea jurnalistului american Steven Sotloff, difuzată marţi de jihadiştii Statului Islamic (SI), este 'autentică'.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ