Orban: România riscă să nu atragă fondurile UE pentru 2014-2020

| 13 mai, 2013

România riscă să nu poată utiliza fondurile europene alocate pentru perioada 2014-2020 dacă nu realizează şi implementează până la sfârşitul anului 2016 o strategie pentru îmbunătăţirea performanţei capacităţii administrative publice, a declarat luni Leonard Orban, fost comisar european.

"Comisia Europeană ne-a cerut deja o nouă strategie de îmbunătăţire a capacităţii administrative şi implementarea acestei strategii. Această cerinţă este o condiţie ex-ante de utilizare a fondurilor europene pentru perioada 2014-2020. Dacă până la sfârşitul lui 2016 această strategie nu va exista şi lucrurile nu vor fi semnificativ îmbunătăţite, noi vom fi supuşi inclusiv riscului de a nu utiliza pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă fondurile alocate României", a afirmat Orban la o conferinţă organizată la BNR cu tema "România în tabloul de bord al UE", informează Mediafax.

El a arătat că o capacitate administrativă scăzută generează rezultate puternic negative, reprezentând o problemă majoră a României din punctul de vedere al Comisiei Europene.

"Din păcate, măsurile de consolidare financiară luate în ultimii ani au avut, pe lângă efectele pozitive, şi efecte negative, precum continuarea scăderii performanţei administraţiei publice româneşti. Sunt multe zone unde capacitatea administrativă este fundamentală, aplicarea diferitelor politici pe diferite sectoare este esenţială. Fără o capacitate administrativă mai modernă, consolidarea le va fi mult mai greu", a spus Orban.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ